Foto: telegraph.co.uk
Imaginea 1/3
Jocul online Second Life le permite utilizatorilor să creeze personaje şi să trăiască vieţi paralele, într-un univers virtual, să aibă slujbe, relaţii şi chiar copii. Dar se pare că viaţa virtuală intervine uneori în viaţa reală.

Amy Pollard a descoperit că avatarul soţului său întreţinea relaţii sexuale cu un personaj din joc şi a cerut divorţul pe bază de comportament neacceptabil. Amy a angajat chiar şi un detectiv particular, în cadrul jocului, pentru a-şi confirma suspiciunile de adulter virtual, relatează telegraph.co.uk.

Divorţul dintre Amy, 28 de ani, şi David Pollard, 40 de ani, va fi pronunţat până la finalul săptămânii. Judecătorul nu a fost însă de loc mirat. El spune că e al doilea divorţ cauzat de Second Life pe care l-a avut în decurs de câteva zile.

Cei doi au fost căsătoriţi timp de trei ani şi s-au cunoscut în pielea personajelor Dave Barmy şi Laura Skye, surpriză, tot pe Second Life.

Însă despărţirea se pare că nu i-a afectat atât de mult. Bărbatul este acum logodit cu femeia alături de care avea aventura virtuală, iar Amy a cunoscut deja pe altcineva jucându-se World Of Warcraft.

Jocul Second Life are mai mult de 10 milioane de utilizatori în toată lumea.