Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Distrigaz Sud va cere scumpirea gazelor, din ianuarie

Distrigaz Sud va cere o creştere a preţului gazelor, din ianuarie, astfel încât societatea să îşi recupereze pierderile anterioare, provenite din creşterea preţului de import, a declarat joi directorul general al companiei, Bernard Arnaud.

foto: naturalgas.org
foto: naturalgas.org

Acesta a spus că Distrigaz Sud vinde gazul la o valoare mai mică decât preţul gazului importat. Arnaud a precizat că preţul gazului de import este în acest moment de 520 de dolari pe mia de metri cubi. Totodată, previziunile arată că până la sfârşitul anului va mai exista o majorare estimată la 540 de dolari pe mia de metri cubi.

Pe de altă parte, reprezenatntul Distrigaz a mai spus că se aşteaptă o scădere a preţului gazului la import în primul trimestru al anului 2009. Aceasta va fi determinată de reducerea preţului petrolului.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a decis ca pentru trimestrul IV 2008 să menţină nemodificat preţul gazelor naturale furnizate consumatorilor captivi, inclusiv casnici.

"Decizia Comitetului de reglementare al ANRE are în vedere menţinerea la un nivel rezonabil a preţului gazelor naturale în perioada imediat următoare, fără a fi afectată securitatea şi continuitatea în furnizare, în contextul în care sunt aşteptate evoluţii viitoare favorabile ale preţurilor din import", se arată în comunicatul transmis de ANRE la sfârşitul lunii septembrie. 

ANRE precizează că în cursul lunii septembrie 2008 a primit din partea Distrigaz Sud şi E.ON Gaz  România cereri de ajustarea a preţului final reglementat, de la 1 octombrie.

ANRE consideră că în cursul anului viitor preţul gazelor chiar ar putea să scadă. "Evoluţiile recente ale cotaţiilor la petrol şi produse petroliere indică însă o tendinţă de scădere, care, dacă se menţine, se va reflecta în preţurile gazelor naturale din import începând cu cea de a doua jumătate a anului 2009 în sensul reducerii acestora", se mai arăta în comunicatul ANRE. 

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro