Data organizării alegerilor locale constituie un nou motiv de dispută între partidele parlamentare. În timp ce PNL doreşte alegeri pe 25 mai, PSD ar vrea ca localele să aibă loc spre sfârşitul lunii iunie. Mandatul aleşilor expiră, însă, pe 13 iunie şi potrivit legii, poate fi prelungit doar în caz de război sau catastrofe naturale.
Potrivit NewsIn, liberalii ar fi convenit ca alegerile locale să aibă loc pe 25 mai. Decizia urmează să fie validată prin adoptarea unei hotărâri de Guvern. Liderul PSD, Mircea Geoană, îl avertizează pe premier că, în cazul în care nu va respecta termenul legal, adică 13 iunie este nevoie de modificarea legii printr-o lege organică. "Data de 25 mai sau final de iunie, ambele variante au nevoie de o lege organic", a declarat Mircea Geoană.
Un alt motiv de dispută este introducerea uninominalului la alegerea preşedinţilor de consilii judeţene. Lucru susţinut de PSD şi PD-L, dar respins de PNL. Legea privind votul uninominal urmează să fie dezbătută şi adoptată pe 4 februarie, în plenul Camerei Deputaţilor.
"Credem că în acest moment, răspunderea cade pe umerii PNL şi UDMR care şi-au asumat răspunderea pe o lege care prevede inclusiv alegerea consilierilor judeţeni în mod direct", a susţinut liderul PSD.
"PD-L nu are nicio reţinere să voteze uninominalul, inclusiv pentru alegerea preşedinţilor de consilii judeţene prin vot direct", a spus Emil Boc.
În cazul în care votul direct pentru preşedinţii de consilii judeţene nu se va regăsi în legea uninominalului, liderii social-democraţi se gândesc la introducerea unei moţiuni de cenzură.
Dispută între partidele parlamentare în legătură cu data organizării alegerilor locale
Luni, 03 Martie 2008 16:18
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Partidele vor face publice numele candidaţilor la alegerilor locale până pe 1 martie
Duminica, 17 Februarie 2008 14:53 - Guvernul va stabili data alegerilor locale săptămâna viitoare, după consultări cu partidele
Miercuri, 27 Februarie 2008 15:11
Comentariile cititorilor
3. Oprescu Leonidas
Marti, 04 Martie 2008 08:46
| Raspunde la comentariu
2. Emma
Marti, 04 Martie 2008 06:19
1. Groza Mircea
Luni, 03 Martie 2008 20:49


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Camera Deputaţilor a demarat procedurile de achiziţionare a 50 de autoturisme de lux
Astazi, ora 13:48Parlamentul combate criza cu 50 de maşini de lux, fiecare în valoare de până la 70.000 de euro! În plină campanie de reducere a cheltuielilor la instituţiile de stat, Camera Deputaţilor a demarat procedurile de achiziţionare a...
Parlamentarii au început să-şi actualizeze declaraţiile de avere
Astazi, ora 14:19Realitatea TV începe seria prezentării bunurilor la vedere ale aleşilor care îşi actualizează declaraţiile la final de mandat. Au intrat bogaţi în parlament şi vor pleca şi mai bogaţi. Alţii au mai pierdut pe drum case,...
Traian Băsescu a mers cu Loganul şi a cumpărat unt românesc
Astazi, ora 12:28Traian Băsescu susţine sus şi tare că a mers cu Loganul şi a cumpărat unt românesc. Aşa cum, de altfel, a promis în urmă cu câteva zile - că va încuraja consumul de produse autohtone.
Preşedintele Traian Băsescu a efectuat mai multe vizite de lucru la diferite companii din ţară
Astazi, ora 05:03Preşedintele Traian Băsescu a efectuat vineri o serie de vizite de lucru la diferite societăţi din ţară. Şeful statului a vizitat societatea UPETROM Ploieşti, fabrica de telefoane Nokia din Jucu şi SC Mechel din Câmpia Turzii....
Geoană şi Stolojan nu au venit la întâlnirea cu Tăriceanu la ASE Bucureşti
Astazi, ora 05:04Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu a mers vineri la ASE Bucureşti unde a ţinut un discurs în faţa studenţilor. Tăriceanu îi invitase la această întâlnire pe Mircea Geoană şi pe Theodor Stolojan. Niciunul dintre cei doi...
Cele mai CITITE din Politică
- Geoană şi Stolojan nu au venit la întâlnirea cu Tăriceanu la ASE Bucureşti (3813)
- Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia (2686)
- Traian Băsescu a mers cu Loganul şi a cumpărat unt românesc (1997)
- Virgil Măgureanu susţine că Ion Iliescu a fost un lider ezitant (1857)
- Corneliu Vadim Tudor şi Crin Antonescu sunt parlamentarii cu cea mai slabă prezenţă la lucrările în plen (1746)
Cele mai VOTATE din Politică
- Virgil Măgureanu susţine că Ion Iliescu a fost un lider ezitant (3,76/5)
- Traian Băsescu a mers cu Loganul şi a cumpărat unt românesc (3,72/5)
- Preşedintele Traian Băsescu a efectuat mai multe vizite de lucru la diferite companii din ţară (3,48/5)
- Geoană şi Stolojan nu au venit la întâlnirea cu Tăriceanu la ASE Bucureşti (3,08/5)
- Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia (2,72/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Geoană şi Stolojan nu au venit la întâlnirea cu Tăriceanu la ASE Bucureşti (213)
- Traian Băsescu a ţinut miercuri lecţii de economie la Galaţi şi Mangalia (73)
- Traian Băsescu a mers cu Loganul şi a cumpărat unt românesc (35)
- Virgil Măgureanu susţine că Ion Iliescu a fost un lider ezitant (31)
- Corneliu Vadim Tudor şi Crin Antonescu sunt parlamentarii cu cea mai slabă prezenţă la lucrările în plen (23)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Cod galben: Vreme deosebit de rece şi ninsori abundente în acest weekend
Astazi, ora 16:21Ninsoare, viscol şi frig - acestea sunt coordonatele meteo pentru weekend, potrivit Adminitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), care, de altfel, a emis o avertizare cod galben pentru 26 de judeţe, valabilă de vineri, ora 22.00,...
- Delta Dunării ar putea rata un loc printre "Cele şapte minuni naturale ale lumii" din cauza nepăsării
- Arestul la domiciliu este o nouă prevedere din proiectul Codul de Procedură Penală
- Distracţie de liceu: beţie, bătăi şi dansuri din buric la balurile bobocilor
- Capitala riscă să rămână fără căldură şi apă caldă începând de luni
- Sile Pietroi a fost eliberat de Curtea de Apel Bucureşti şi va fi judecat în stare de libertate. Cum comentaţi?
- Luni începe campania de vaccinare obligatorie pentru prevenirea cancerului de col uterin. Sunteţi de acord cu această măsură?
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Rusia - Daniel Pancu a marcat două goluri în partida Krilia Sovietov-Terek Groznîi, scor 4-3
Astazi, ora 17:41Mijlocaşul român Daniel Pancu a înscris de două ori în partida pe care formaţia sa Terek Groznîi a pierdut-o astăzi în deplasare în faţa echipei Krilia Sovietov, scor 3-4, în ultima etapă a campionatului Rusiei.
- ONU acuză China că recurge sistematic la tortură şi critică Iranul, Phenianul şi Myanmarul
- Răzvan Lucescu: "FC Braşov a fost net superioară lui Dinamo"
- Americanii comemorează 45 de ani de la asasinarea lui John F. Kennedy
- Vanghelie susţine că PD-L ar încerca să fraudeze scrutinul, cu ajutorul PNG şi al Partidului Verde
- Steaua a inaugurat Academia de fotbal, care se doreşte a fi "viitorul fotbalului roş-albastru"
- Beyonce şi Jay-Z formează cel mai bogat cuplu de la Hollywood - Foto
Trimite-ne mesaje
![]() |
MARTOR ELECTORAL |
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
SUFOCAŢI DE CREDITE |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
Alege MAGNATUL |
Bucureşti 6 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 23.11 | 24.11 |
| Timişoara | 4 °C | 6 °C |
| Arad | 3 °C | 3 °C |
| Bacău | 3 °C | 1 °C |
| Braşov | 0 °C | 8 °C |
| Cluj Napoca | 0 °C | 4 °C |
| Constanţa | 7 °C | 5 °C |
Urmăreşte indicii FOREX pe tmctv.ro
Paritate: 1 EUR = 1,2591 USD
| 1 EUR | 3,7938 RON |
| 1 USD | 3,013 RON |
| 1 GBP | 4,5132 RON |
| 1 CHF | 2,4678 RON |
| 100 HUF | 1,4248 RON |
| 100 JPY | 3,1684 RON |
| 1 BGN | 1,9397 RON |
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia










