Localnicii din Haiti au învăţat că atunci când aud zgomote de elicoptere americane, pot să primească ajutoare.
"Mi-a căzut casa. Am pierdut tot. Acum sunt la mâna ajutoarelor pentru a putea să trăiesc mai departe. Din păcate şi unicul meu fiu a murit şi nu mă mai poate ajuta", a afirmat un cetăţean.
Sute de transporturi umanitare sosesc în Haiti în fiecare oră. Oamenii sunt sunt însă nemulţumiţi. Proviziile ajung foarte greu la sinistraţi. Oamenii vorbesc tot mai mult despre o revoltă civilă.
În această perioadă statul Haiti este fără îndoială cea mai periculoasă zonă din lume. În fiecare zi aici au loc atacuri armate ale oamenilor care au rămas fără alimente şi apă. Tocmai din această cauză oamenii care asigură liniştea şi ordinea publică sunt obligaţi să poarte astfel de veste antiglonţ.
Mizeria, disperarea şi boala sunt duşmanii cei mai mari ai oamenilor care au ajuns să trăiască sub cerul liber în capitala Port-au-Prince. Oamenii sunt în pericol, pentru că nu s-au vaccinat împotriva bolilor ce se răspândesc din cauza cadavrelor aflate încă în stradă.
În doar câteva zile capitala statului a ajuns un adevărat focar de infecţie. Problema e că foarte puţini oameni dintre cei care locuiesc aici au reuşit să se vaccineze la timp împotriva bolilor care se transmit în astfel de situaţii.
Cadavrele oamenilor striviţi sub dărâmături sunt arse direct în stradă, pentru că supravieţuitorii nu au cum să le îngroape.
Spitalele improvizate gem de răniţi. Pentru unii însă, ajutorul a venit prea târziu.
Echipele de intervenţie nu au renunţat totuşi să caute supravieţuitori, chiar dacă tot mai puţine strigăte se aud de sub ruine.
De teama unor atacuri, dar şi de teama unor noi replici seismice, mii de oameni au plecat din capitala Port-au-Prince pentru a se refugia în partea de vest a ţării, care a fost ocolită de cutremurul devastator de acum nouă zile. Între timp, Haiti a fost zguduit din nou în ultimele 24 de ore de două cutremure cu magnitudinea de 4,8 şi 4,9 pe Richter. Nu au fost raportate însă pagube sau victime .







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M