Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Discuţii fără rezultat între UE şi Iran

Negocierile pe marginea dosarului nuclear iranian sunt tot în impas. Aceasta este concluzia de la sfârşitul întâlnirii de la Madrid dintre înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Javier Solana, şi principalul negociator iranian, Ali Larijani. Rezoluţia 1747 a Consiliului de Securitate al ONU îi oferise Teheranului un termen de 60 zile pentru a suspenda operaţiunile de îmbogăţire a uraniului.

Larijani a reiterat poziţia guvernului iranian de a respinge ultimatumul comunităţii internaţionale. Republica islamică, acuzată de puterile occidentale că doreşte să obţină un arsenal atomic, susţine că programul său nuclear este folosit în scopuri paşnice, fiind destinat în exclusivitate producerii energiei electrice. Miniştrii de Externe ai celor opt state superindustrializate, reuniţi în Germania, şi-au exprimat regretul faţă de decizia Iranului de a nu ceda şi au evocat perspectiva unor sancţiuni mai dure.

După discuţii, Solana a declarat că dosarul nuclear iranian va fi analizat din nou de liderii statelor G8, dar că se îndoieşte în privinţa unui rezultat pozitiv. După două ore de negocieri cu uşile închise, Solana şi Larijiani au continuat discuţia în grădinile palatului unde s-a desfăşurat întâlnirea. Emisarul iranian a catalogat întâlnirea avută ca fiind utilă, dar a subliniat că problema suspendării operaţiunilor de îmbogăţire a uraniului este exclusă. Solana şi Larijani se vor întâlni din nou la Madrid peste două săptămâni.
print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro