Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Discurile vertebrale sintetice, posibilă soluţie contra durerilor de spate

Discurile spinale sintetice fabricate în laborator ar putea reprezenta peste 10 ani o soluţie eficientă contra durerilor de spate, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Cornell University din New York.

Discurile vertebrale sintetice, posibilă soluţie contra durerilor de spate
Discurile vertebrale sintetice, posibilă soluţie contra durerilor de spate / FOTO: danieltudose79.wordpress.com

Aceste discuri "vii" sunt căptuşite cu celule capabile să absoarbă şocurile şi, în cadrul unor prime teste, atunci când au fost implantate, s-au comportat exact ca inelele circulare naturale din coloana vertebrală, informează Mediafax.

Medicul Lawrence Bonassar, un expert în ingineria biomedicală, consideră că primele teste pe pacienţi umani ar putea să înceapă peste circa 10 ani, când tehnologia care foloseşte ţesuturi umane va cunoaşte o utilizare mai largă în comparaţie cu perioada actuală.

Numărul britanicilor care suferă de dureri de spate s-a dublat în ultimii 40 de ani. Boala degenerativă a discurilor spinale, care se manifestă prin uzarea cartilajelor dintre vertebrele spinale, afectează majoritatea persoanelor în vârstă de peste 50 de ani. În cazurile cele mai severe, discurile avariate sunt extirpate printr-o operaţie complicată, iar vertebrele sunt "sudate" între ele folosindu-se tije, clame şi alte dispozitive pentru a stabiliza coloana. Însă perioada de convalescenţă durează multe luni şi vindecarea nu este niciodată completă şi satisfăcătoare.

Cercetătorii de la Cornell University din New York au creat câteva discuri înlocuitoare pentru şoareci, căptuşite cu celule extrase din coloanele vertebrale ale unor oi. Aceste discuri artificiale erau puţin mai groase în comparaţie cu cele naturale şi atunci când au fost transplantate au rămas bine fixate între vertebre. Ele s-au integrat foarte repede în coloana vertebrală, permiţându-le animalelor de laborator să meargă, să sară şi să alerge la fel ca atunci când erau sănătoase.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro