Directorul liceului, Dorin Taşcău, a arătat că este necesară înfiinţarea acestei poliţii, pentru că violenţa din şcoli trebuie prevenită. La Colegiul Naţional Tudor Vladimirescu, acolo unde învaţă 1.400 elevi, au fost montate din 2007 şi până în prezent un număr de 11 camere de supraveghere. Anul acesta, în vară, la intrarea în curtea liceului a fost montată o barieră pentru a spori siguranţa în şcoală. Instalarea sistemului care cuprinde bariera şi toneta paznicului a costat aproximativ 10.000 de lei, bani strânşi de părinţii elevilor.
"Vreau neapărat să supun deciziei Consiliului Local înfiinţarea unei ramuri a Poliţiei Comunitare, ramură care să se numească Poliţia Şcolilor şi care să patruleze prin şcoli şi să verifice tinerii, să îi caute dimineaţa prin baruri, să prevină chiulul. Cred că astfel ar scădea numărul faptelor negative. Cred că în această iniţiativă voi avea parte de sprijinul Asociaţiei Părinţilor, căci dumnealor m-au sprijinit mereu. Vom căuta şi alte metode de achitare a remuneraţiei a acestor poliţişti, dacă nu se va putea plăti salariul lor de către Primărie", a declarat Dorin Taşcău, directorul CNTV Târgu-Jiu.
Cele mai multe unităţi şcolare din municipiul Târgu-Jiu au asigurată paza elevilor, însă unele au montat camere de supraveghere şi au renunţat la serviciile paznicilor.
Directorul unui liceu din Târgu Jiu vrea înfiinţarea Poliţiei Şcolilor
Directorul Colegiului Naţional Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu, care este şi consilier local, a anunţat că va cere înfiinţarea unei poliţii a şcolilor, ca ramură în interiorul Poliţiei Comunitare.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M