Contactat de AGERPRES, directorul general al Operei Naţionale Bucureşti (ONB), Cătălin Ionescu Arbore, a calificat drept "nefondate" afirmaţiile soţului artistei potrivit căruia managerul ONB ar fi vinovatul moral de decesul artistei.
"Nu pot să pun decât pe seama momentelor tragice prin care trece aceste afirmaţii nefondate", a spus Arbore.
El a menţionat că Roxana Briban "şi-a cerut încetarea contractului" în 2009 şi nu a fost dată afară, aşa cum afirmă Alexandru Briban.
"Nu mă simt vinovat. Nu numai că nu am dat-o afară, dar am tras de ea să mi se alăture la Operă. De fiecare dată Roxana motiva că nu poate face faţă contractelor, care curgeau unul după altul. O programasem în 2008 la Noaptea Revelionului şi mi-a spus că nu poate, că trebuie să se odihnească. Orice director ar fi fost tâmpit să renunţe la o artistă de talia Roxanei", a mai spus directorul ONB.
Alexandru Briban a declarat că soprana a suferit o depresie după ce a fost dată afară de la Opera Naţională Bucureşti în 2009. "A suferit un şoc. Pe directorul de la Opera Naţională Bucureşti nu-l mai interesa, deşi avea una dintre cele mai bune voci şi o carieră internaţională. A suferit foarte mult atunci", a spus Alexandru Briban.
Totodată, Alexandru Briban a spus că soprana îşi dorea să cânte şi fără bani la Opera Naţională Bucureşti, însă nu a mai fost primită de directorul instituţiei. "În iunie 2009, directorul Operei Naţionale Bucureşti i-a cerut să renunţe la contractele pe care le avea la Viena pentru a putea să cânte din nou la Opera Naţională Bucureşti. Ea nu a vrut să renunţe, astfel că nu i-a mai fost prelungit contractul cu Opera Naţională Bucureşti", a mai spus Alexandru Briban.
Directorul Operei: Roxana Briban a întrerupt contractul, nu a fost concediată
PUBLICAT
Duminică, 21 Noiembrie 2010 15:55
ACTUALIZAT
Duminică, 21 Noiembrie 2010 15:56
SURSA
REALITATEA.NET
"Orice director ar fi fost tâmpit să renunţe la o artistă de talia Roxanei", a mai spus directorul ONB, Cătălin Ionescu Arbore.
Citeşte totul despre:
Agerpres, concediere, demisie, Opera Naţională, Opera Română, Roxana Briban, Soprana







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M