Prelugirea calendarului de adoptare a euro de către România nu este neapărat un lucru rău, deoarece mai important este ca ţara să fie pregătită pentru a face acest pas, a declarat marţi directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.
"Acordul cu FMI, UE şi alte instituţii nu are rolul de a îngrădi procesul de adoptare a euro de către România. Dimpotrivă, scopul este de a pregăti România pentru adoptarea euro", a afirmat Strauss-Kahn, la o conferinţă la Academia de Studii Economice din Bucureşti.
"Probabil că nu va fi un lucru rău dacă va fi o amânare a calendarului de intrare în ERM 2 în 2012 şi de adoptare a euro în 2015. Mai important este drumul şi îndeplinirea criteriilor de către România", a completat el.
Directorul FMI a subliniat că este important ca România "să-şi facă temele" în vederea adoptării euro, fie că aceasta se va petrece la momentul stabilit, fie ulterior.
România şi-a propus să adopte euro de la 1 ianuarie 2015, ceea ce presupune în anticamera zonei euro, ERM 2 (mecanismul ratelor de schimb) în 2012. Pentru aceasta, România trebuie să îndeplinească mai multe criterii, între care reducerea inflaţiei, a deficitului bugetar (sub 3% din PIB) şi menţinerea datoriei publice sub 60% din PIB.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M