"În contextul acestei crize, problema energetică devenit o problemă critică. Mulţi consideră România ca fiind protejată de efectele crizei în sectorul energetic. Cu siguranţă, România nu este imună în faţa crizei economice şi cu atât mai puţin sectorul energetic", a spus Mariana Gheorghe. "Cea mai mare provocare în sectorul energetic este nevoia de investiţii masive. Noi încercăm să găsim soluţii pentru a trece de criză", a adăugat directorul Petrom.
Gheorghe a mai spus că, dacă în prezent dependenţa României faţă de importul de gaze este de 30%, faţă de media europeană care este de 60%, această dependenţă va creşte până în 2020 la 50%."România are potenţial pe resurse regenerabile şi un mediu de piaţă competitiv. În sud-estul Europei, suntem singura ţară producătoare de ţiţei. Am oprit declinul producţiei de ţiţei şi ne propunem să-l menţinem sau chiar să-l creştem", a explicat oficialul companiei petroliere Petrom.
Mariana Gheorghe a mai anunţat că Petrom a făcut investiţii de 4,3 miliarde euro, din 2005 şi până în iunie 2008, investiţii ce vizează explorarea, producţia, rafinarea, marketingul.
În primele nouă luni din 2008, companie Petrom a obţinut un profit net de 2,29 miliarde lei, în creştere cu 48% faţă de perioada similară din 2007, în pofida înrăutăţirii mediului macroeconomic şi a provizioanelor mari pentru rafinăria Arpechim, potrivit datelor companiei. În primele trei trimestre din 2007, Petrom obţinuse un câştig net de 1,548 miliarde lei.
Totodată, Petrom şi-a majorat semnificativ investiţiile în primele nouă luni, de aproape două ori, până la 4,638 miliarde lei (1,274 miliarde euro), după ce în perioada ianuarie - septembrie 2008 investise 2,376 miliarde lei.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M