Sud-estul europei devine poarta principală a traficului de droguri, de arme şi de persoane spre Uniune Europeană, arată un raport Europol, publicat de EuObserver. Raportul, care ar putea afecta aderarea României şi Bulgariei la zona Schengen, se bazează pe analiza a peste 70.000 de pagini cu informaţii, strânse în ultimii doi ani.
"Dintre toate zonele, sud-estul a cunoscut cea mai mare expansiune în ultimii ani, rezultat al intesificării traficului din zona Mării Negre, al înmulţirii rutelor balcanice pentru activităţi ilegale spre şi dinspre Uniunea Europeană şi al creşterii semnificatie a imigraţiei ilegale via Grecia. Creşterea acestora în regiune a contribuit la formarea unei axe balcanice pentru traficul către UE", arată raportul.
Raportul notează că grupările criminale organizate încep să aibă o componenţă multi-etnică, subliniid că bandele de albanezi, polivalente în ifracţiuni, sunt una dintre cele mai mari probleme. Este evidenţiat faptul că membrii clanurilor mafiote albaneze au lucrat sau lucrează în serviciile secrete, poliţie sau alte structuri paramilitare. Albanezii au în Albania, dar şi în Bosnia şi Croaţia, adevărate arsenale de arme, care includ lansatoare de rachte şi echipamente anti-aeriene.
Raportul mai arată că "Grupările albaneze, turceşti şi din fosta Uniune Sovietică vor să-şi mărească influenţa în Uniunea Europeană şi ar putea profita de intrarea României şi a Bulgariei în zona Schengen şi de perspectiva ridicării vizelor pentru Ucraina şi Moldova ".
Directorul Europol, Rob Wainwright, a declarat pentru EuObserver că raportul va fi înaintat miniştrilor de Interne din UE în luna iunie, urmând ca aceştia să decidă dacă vor avea loc modificări în priorităţile Uniunii. El a adăugat că "Posibila aderare la Schengen a României şi a Bulgariei şi eliminarea vizelor pentru Ucraina ar putea fi privită ca o oportunitate pentru crima organizată. Dar nu ar trebuie să supraestimăm puterea graniţelor actuale . Ei găsesc oricum o modalitate să opereze în UE".







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M