Judecătorii Tribunalului Galaţi au pronunţat joi, în jurul orei 22.30, hotărârea de arestare preventivă, pentru 29 de zile, a directorului DSVSA din judeţ, Viorel Gheorghiţă. Acesta a fost reţinut miercuri seară de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Galaţi, care îl învinuiesc de dare de mită, luare de mită, două infracţiuni de şantaj, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
Faptele s-au petrecut între anii 2008 şi 2011. În 2008, Viorel Gheorghiţă ar fi mituit cu produse alimentare mai mulţi inspectori de la ANSVSA Bucureşti, pentru a evita sancţiunile pe care le risca din cauză că nu remediase deficienţele constatate anterior de Departamentul de Control din cadrul Guvernului României. În 2009, el ar fi constrâns o subordonată să facă toate demersurile necesare pentru a scoate un imobil din evidenţele contabile ale DSVSA Galaţi şi pentru a-l vinde firmei deţinute de soţia lui. Pentru că subordonata nu a dat curs cererii, a fost mutată disciplinar într-un post necorespunzător calificării sale.
În 2011, Viorel Gheorghiţă le-ar fi cerut unor inspectori din subordine să protejeze activitatea unor producători şi comercianţi de produse alimentare şi, ca urmare, nu au fost încasate amenzi cuprinse între 2.000 şi 40.000 de lei şi nu a fost suspendată activitatea unor firme. În fine, tot în 2011, directorul DSVSA Galaţi i-ar fi pretins produse alimentare lui Neculai Dumitru, manager al unei societăţi gălăţene care produce şi comercializează preparate din carne. Fiind astfel protejat, Neculai Dumitru s-a implicat în activităţi de producere şi comercializare a unor produse alimentare dăunătoare sănătăţii consumatorilor, se arată în rechizitoriul întocmit de DNA.
Neculai Dumitru a fost audiat şi el de procurorii anticorupţie şi propus pentru arestare, fiind învinuit de dare de mită, complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, şi falsificare de alimente sau alte produse. Cererea de arestare emisă pe numele său a fost respinsă, joi seară, de judecătorii Tribunalului Galaţi. Procurorii DNA au declarat imediat recurs.Directorul DSVSA Galaţi, Viorel Gheorghiţă, a mai fost anchetat de procurori, în urmă cu câţiva ani, pentru că ar fi ocupat o funcţie publică fără să îndeplinească criteriile. El a fost scos, însă, de sub urmărire penală.
Directorul DSV Galaţi, reţinut pentru fapte de corupţie, a fost arestat pentru 29 de zile
Directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) din Galaţi, Viorel Gheorghiţă, reţinut miercuri seară de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, a fost arestat joi seară, pentru 29 de zile, prin decizia Tribunalului Galaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M