Publicaţia prezintă şi un alineat din Cererea de chemare în judecată: "În realitate, niciodată, nici un politician şi nici alte persoane nu au "căpuşat" Oltchimul, nu s-au încheiat, niciodată, contracte "păguboase" pentru Oltchim cu vreunul dintre politicienii menţionaţi şi nici cu altcineva şi constituie minciuni sfruntate toate afirmaţiile, în sensul că societatea ar fi fost păgubită cu vreo sumă de bani, sumă care ar fi intrat în buzunarele "jmecherilor cu gulere albe".
În cerere, se mai solicită obligarea pârâtului să publice, pe cheltuiala sa, timp de două luni, în fiecare număr al Ziarului de Vâlcea, pe prima pagină, un comunicat prin care îşi cere scuze pentru denigrarea subsemnatului şi hotărârea judecătorească ce urmează a se pronunţa.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M