Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a semnat, duminică, ordinul de demitere din funcţie al managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Ileana Roxana Dragomir, precum şi pe cel al directorului medical, dr. Alina Chiriac.
Ministrul Sănătăţii a motivat această decizie prin aceea că atât managerul unităţii medicale, cât şi directorul medical au încălcat prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii nr. 14/11.01.2010 privind aprobarea metodologiei de raportare a evenimentelor deosebite.
Conform acestei prevederi legale, conducerea spitalului era obligată să anunţe imediat autorităţile despre decesul băiatului de 9 ani şi condiţiile în care acesta s-a produs.
Conducerea spitalului a anunţat evenimentul după trei zile de la producerea acestuia şi numai după ce presa a semnalat cazul.
Sistemul sanitar din România a mai condamnat la moarte o viaţă. Un copil de 9 ani a murit la trei zile după ce medicii i-au pus o mână-n ghips. Băieţelul a murit din cauza infecţiei care s-a răspândit în tot corpul.
În urmă cu o săptămână, băiatul şi-a fracturat mâna stângă, iar părinţii l-au dus la secţia de ortopedie a spitalului Judeţean din Slatina. Copilul avea o fractură uşor deschisă, iar medicii i-au pus atele ghipsate. A rămas în spital trei zile, apoi a fost externat.
În drum spre casă, mama copilului a sesizat că mâna micuţului se învineţise, aşa că a revenit la spital. Copilul a fost supus unor intervenţii chirurgicale iar medicii au cerut acordul părinţilor să-i amputeze mâna.
Au apărut complicaţii, iar micuţul a fost trimis cu un elicopter la Bucureşti la Spitalul Grigore Alexandrescu. Copilul a murit, însă, pe drum.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M