Dinu Patriciu: Haiducia de stat

La sfârşitul lui ianuarie ‘90, pe bulevardul Magheru, căţăraţi pe tot felul de utilaje, excavatoare, buldozere, camioane grele, câteva mii de oameni scandau: „Noi muncim, nu gândim”. Dintr-un balcon de la etajul doi al unui bloc, proaspăt sediu de partid, curajos şi tembel, le răspundeam într-un microfon: „Democraţia şi libertatea duc la prosperitate pentru fiecare”. Mă huiduiau viguros, deveniseră agresivi. M-a scăpat din clădirea asediată un derbedeu simpatic care-i conducea, îl ştiam din liceu, Dumnezeu să-l ierte. El a intrat cu un TAB în gangul clădirii şi ne-a luat de acolo, pe mine şi încă alţi doi luptători pentru libertatea de expresie, de posesie şi de întreprindere care-mi susţineau demersul educativ.

Nu ştiu dacă eram protejaţi sau arestaţi, însă TAB-ul ne-a dus într-o unitate militară la marginea Bucureştiului, închişi într-o cameră cu ciment pe jos şi gratii la ferestre. Târziu în noapte, am fost suiţi într-o Dacie şi eliberaţi la colţul dintre Dorobanţi şi Ştefan cel Mare, după ce şoferul s-a întors către noi şi ne-a spus „feriţi-vă de furia poporului”. Poporul dormea, aşa că am plecat agale către casă.

Citeşte mai mult în Adevărul