Unul dintre cele două bazine industriale ale Uzinei Termice Calafat s-a fisurat, luni seara, şi peste 500 de tone de motorină, aparţinând rezervei de stat, s-au scurs din recipient.
"Fisura a apărut la baza unuia dintre bazinele de depozitare a păcurei, acolo unde se face inserţia între partea metalică a recipientului şi partea de beton. De menţionat faptul că acest bazin are o capacitate de 2.000 de mc", a declarat primarul municipiului Calafat, Petre Trăistaru. Acesta susţine că, iniţial, jetul de scurgere a avut dimensiuni mai mici însă, din cauza presiunii, acesta s-a mărit treptat.
Conform specialiştilor Uzinei Termice Calafat, cauza producerii fisurii o constituie vechimea bazinelor, instalate în urmă cu 25 de ani. "Nu puteam preveni acest incident. Pur şi simplu, aceste bazine sunt prea vechi. În plus, a apărut şi factorul eroziunii, care a fost decisiv", a explicat Trăistaru.
În momentul de faţă, o echipă de specialişti analizează posibilităţile recuperării unei părţi din cantitatea de motorină pierdută. "Avem oamenii trimişi la faţa locului. Există atât ingineri specialişti ai uzinei, cât şi reprezentanţi ai Gărzii de Mediu şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Nu există pericol de poluare", a declarat Petre Trăistaru.
Sursa: NewsIn
Aboneaza-te la newsletter:





Dintr-un bazin fisurat al Uzinei Termice Calafat s-au scurs 500 de tone de motorină
Marti, 13 Noiembrie 2007 12:15
| Vot: |
0
|
Comentariile cititorilor


Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Noua Zeelandă: Un pui de orcă a fost salvat, după ce a eşuat pe plajă
Astazi, ora 06:50Un pui de orcă a fost salvat, sâmbătă, după ce a eşuat pe coasta de sud-vest a Noii Zeelande. Cetaceul, lung de 3,5 metri şi în vârstă de aproximativ 3 ani, nu avea nicio şansă să se întoarcă singur în apele oceanului şi...
Chinezii au depăşit recordul de electricitate consumată
Sambata, 05 Iulie 2008 17:20Cererea de electricitate în China a depăşit recordurile vineri din cauza numărului mare de chinezi care au deschis aparatele de aer condiţionat, informează agenţia de presă Xinhua.
Sfaturi pentru o vacanţă de vară eco
Vineri, 04 Iulie 2008 11:45Vara înseamnă, în primul rând, vacanţa. La asta s-a gândit şi WWF când a venit în întâmpinarea turiştilor cu câteva sfaturi de a-şi face călătoria cât mai prietenoasă cu mediul. Chiar dacă mergem pe plajele...
Maşina Prinţului Charles merge cu ... vin alb
Joi, 03 Iulie 2008 22:40Prinţul Charles se dovedeşte încă o dată un adevărat ecologist: după ce s-a mutat în noua sa reşedinţă eco, Charles şi-a schimbat şi maşina pe una "verde", aceasta funcţionând cu.... vin alb.
Algele au invadat o zonă olimpică din China
Joi, 03 Iulie 2008 21:03Peste 10.000 de oameni au fost mobilizaţi în oraşul chinez Qingdao pentru a curăţa tonele de alge verzi care au invadat zona olimpică amenajată pentru sporturile nautice.
Eurobarometru: Europenii se tem de deşeurile radioactive
Joi, 03 Iulie 2008 19:58Patru din zece cetăţeni europeni care se opun energiei nucleare şi-ar schimba poziţia daca ar exista soluţii sigure şi permanente pentru managementul deşeurilor radioactive, arată Eurobarometrul pe deşeuri radioactive pe...
Cele mai CITITE din Mediu
- Apele Dunării sunt intens contaminate cu bacterii periculoase (1550)
- Scădere alarmantă a populaţiei de tigri regali din Nepal (1032)
- Un bărbat a salvat un urs negru de la înec - FOTO (828)
- Răzvan Murgeanu: Staţia de epurare din Bucureşti trebuie să filtreze zilnic circa 500 de tone de nămol (426)
- Un pui de delfin mort a fost găsit pe plaja din Mamaia (311)
Cele mai VOTATE din Mediu
- Scădere alarmantă a populaţiei de tigri regali din Nepal (3.96/5)
- Răzvan Murgeanu: Staţia de epurare din Bucureşti trebuie să filtreze zilnic circa 500 de tone de nămol (3.84/5)
- Apele Dunării sunt intens contaminate cu bacterii periculoase (3.72/5)
Cele mai COMENTATE din Mediu
- Scădere alarmantă a populaţiei de tigri regali din Nepal (11)
- Apele Dunării sunt intens contaminate cu bacterii periculoase (4)
- Sophia Loren imploră locuitorii din Napoli să strângă gunoaiele (1)
- Răzvan Murgeanu: Staţia de epurare din Bucureşti trebuie să filtreze zilnic circa 500 de tone de nămol (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Acces doar cu buletinul la nunta lui Cristi Chivu şi a Adelinei Elisei
Astazi, ora 09:02Astăzi are loc nunta anului în fotbalul românesc, între Cristi Chivu şi Adelina Elisei. La Palatul Ştirbei se fac ultimele pregătiri pentru petrecerea la care vor veni multe nume importante din fotbalul european. Invitaţii vor...
- Iulian Iancu, PSD: Energia termică s-a scumpit cu 12,5% de la 1 iulie
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti
- Procentul de promovabilitate la bacalaureat a scăzut faţă de anul trecut - VEZI NOTELE
- Mircea Geoană: PD-L e ca o broscuţă cu gură mare
- Şoferii începători, pericol în trafic - Cunoşti cazuri de acest gen?
- Patru case din comuna Colibaşi, mistuite de flăcări
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
EURO 2008: Catalanii s-au declarat mulţumiţi de victoria Spaniei la turneul final
Astazi, ora 13:51Mai mult de 80% din locuitorii provinciei Catalunia, una dintre cele mai autonome provincii din Spania, s-au declarat "satisfăcuţi" de victoria Spaniei la Campionatul European, potrivit unui sondaj publicat astăzi în cotidianul...
- Andres Mendoza acuză Federaţia peruană de rasism
- Şarpe mort, într-un cartier de lux din Bucureşti
- Iulian Iancu, PSD: Energia termică s-a scumpit cu 12,5% de la 1 iulie
- Florentin Petre şi Andrei Mărgăritescu au semnat pe 3 ani cu Terek Groznîi
- Cel puţin 7 oameni au murit după ce o clădire s-a prăbuşit în Pakistan
- Mircea Rednic îl vrea pe fundaşul muntenegrean Nikola Vujadinovici
Trimite-ne mesaje
![]() |
Fraudă la BAC. Cunoşti cazuri? Spune-ne povestea ta! |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |

Variabil
| mai multe
| Romania | 07.07 | 08.07 |
| Timişoara | 34 °C | 33 °C |
| Arad | 33 °C | 28 °C |
| Bacău | 31 °C | 31 °C |
| Braşov | 29 °C | 29 °C |
| Cluj Napoca | 29 °C | 31 °C |
| Constanţa | 28 °C | 32 °C |
| Europa | 07.07 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 25 °C | |
| Helsinki | 18 °C | |
| Londra | 18 °C | |
| Madrid | 27 °C | |
| Moscova | 23 °C | |
| Oslo | 15 °C | |
| Paris | 19 °C | |
| Roma | 32 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6139 RON |
| 1 USD | 2.3021 RON |
| 1 GBP | 4.5633 RON |
| 1 CHF | 2.2442 RON |
| 100 HUF | 1.5457 RON |
| 100 JPY | 2.156 RON |
| 1 BGN | 1.8477 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole

Home |
Politică |
Actualitate |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia







