Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi instanţei, la Budapesta, în vederea extrădării

Autorităţile ungare au informat Ambasada României la Budapesta că cetăţeanul român Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi în faţa instanţei în vederea luării unei decizii privind extrădarea în România, a declarat pentru NewsIn directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Doris Mircea.

Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi instanţei, la Budapesta, în vederea extrădării
Dinel Nuţu (Staicu) va fi prezentat joi instanţei, la Budapesta, în vederea extrădării

Ambasada României va îndeplini procedurile necesare în asemenea circumstanţe, a precizat Doris Mircea.

Directorul general al Departamentului Comunicare din MAE a mai declarat că misiunile României la Budapesta şi Szeget au fost contactate de membrii familiei acestuia în vederea obţinerii de informaţii şi pentru realizarea unei comunicări directe cu persoana reţinută. Solicitările nu pot fi însă soluţionate până când instanţa competentă nu se va pronunţa, a menţionat Doris Mircea.

Biroul SIRENE România a fost anunţat, în noaptea de marţi spre miercuri, despre depistarea lui Dinel Staicu pe raza localităţii Mako, din Ungaria, astfel că IGPR a informat Ministerul Justiţiei, pentru a iniţia procedurile de predare a acestuia, a anunţat miercuri Poliţia Română.

Potrivit sursei citate, Dinel Nuţu, fost Staicu, condamnat la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu şi abuz în serviciu contra intereselor publice şi urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare, a fost depistat, marţi seara, de poliţiştii din Ungaria pe raza localităţii Mako.

Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat Ministerul Justiţiei, pentru a iniţia procedurile de predare a acestuia. "Poliţia Română mulţumeşte Poliţiei Ungare pentru buna colaborare care a condus la prinderea urmăritului internaţional", se arată într-un comunicat.

Ministrul de interne Traian Igaş regretă, potrivit spuselor sale, că unele structuri ale statului nu au ţinut cont de informaţiile furnizate de serviciile secrete în ianuarie, potrivit cărora Dinel Staicu intenţiona să părăsească România. Întrebat la ce structuri face referire, Igaş a refuzat să facă vreun comentariu. "Deocamdată, nu vă pot spune acest lucru", a afirmat ministrul administraţiei şi internelor.

Potrivit lui Igaş, Dinel Staicu a părăsit ţara înainte de pronunţarea de către magistraţi Curţii de Apel Bucureşti a hotărârii prin care era condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare pentru falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
Get Adobe Flash player
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro