Dinamoviştii prevăd un nou sezon încins în Liga I. Jucătorii lui Mircea Rednic spun că în lupta pentru titlu se vor implica mai multe echipe decât până acum.
"Este şi Timişoara şi Urziceniul şi Vasluiul. S-a investit foarte mult în această pauză competiţională", a declarat Ionel Dănciulescu.
"Anul acesta o să fie cel mai disputat campionat", a afirmat Cosmin Moţi.
Fără transferuri spectaculoase, dinamoviştii nu se sperie de noul sezon. Vom vedea cine va confirma, avertizează Ionel Dănciulescu.
"Poţi să faci foarte multe transferuri dar trebuie să-ţi şi reuşească. Acum rămâne de văzut care a fost mai inspirat în campania de achiziţii", a declarat Ionel Dănciulescu.
Dinamo va debuta în noul sezon duminică, în deplasare la Pandurii Târgu Jiu, de la ora 21.15.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M