Echipamentul principal al dinamoviştilor este format din tricouri având
faţa jumătate albă, jumătate roşie, după modelul grupării spaniole
Atletico Madrid. Mâneca din partea jumătăţii roşie este albă, iar
cealaltă este de culoare roşie, în timp şorturile dinamoviştilor sunt
roşii, la fel ca şi jambierele. Noile echipamente beneficiază de
tehnologia "Dry Fit", iar gulerul este croit după modelul celor din
anii '70.
Dinamo va avea echipamentul de rezervă de culoare neagră, ceea ce reprezintă o premieră în istoria echipei.
"Este o conlucrare perfectă pentru noi colaborarea cu Nike şi, ca de
fiecare dată, un beneficiu. Aceste tricouri sunt în dungi, aşa cum
Dinamo a mai jucat în trecut. Oricum, există mereu o întoarcere în
trecut, atât în fotbal, cât şi în linia modei. Prin acest eveniment
sper să se sfârşească zvonul prin care Dinamo era acuzată că echipa
Ministerului de Interne i-a băgat pe mulţi în dungi", a declarat Cornel
Dinu, care, împreună cu antrenorul Mircea Rednic, a prezentat noile
tricouri.
De partea cealaltă, reprezentantul Nike, Cristian Beznoska, a declarat:
"Este al treilea an în care colaborăm cu Dinamo şi vrem să creăm o
obişnuinţă. Vrem să aducem tot timpul ceva nou".
Imediat după lansarea oficială, noile tricouri au fost puze în vânzare,
iar în magazinul Nike din Calea Moşilor, unde a avut loc evenimentul, a
fost inaugurat un colţ special pentru echipa Dinamo.
La eveniment au participat şi jucătorii Bogdan Lobonţ, Ionel
Dănciulescu, Florin Bratu şi Marius Niculae, care la final au acordat
autografe suporterilor prezenţi.
Dinamo şi-a prezentat echipamentul de joc pentru sezonul 2008/2009
Echipa de fotbal Dinamo şi-a prezentat, vineri, echipamentul de joc pentru noul sezon, în cadrul unui eveniment la care au participat o parte dintre jucătorii echipei, tehnicianul Mircea Rednic şi administratorul delegat Cornel Dinu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M