Dinamo a părăsit din nou umilită cupele europene. Învinsă cu 3-2 de Vorskla Poltava, echipa "câinilor roşii" rămâne să se antreneze pentru sezonul viitor al Ligii Campionilor. Singurii care au bătut pe cineva au fost suporterii. Aceştia s-au răzbunat pe forţele de ordine şi pe jurnaliştii ucraineni.
Dinamoviştii i-au stricat nunta lui Cristi Borcea. În locul cadoului dorit, calificarea în grupele Europa League, jucătorii din Ştefan cel Mare i-au oferit naşului Gigi Becali un nou prilej de tachinări. Cu stadionul plin de fani, dinamoviştii s-au năpustit în haită spre poarta adversă, Şuturile lui Gabi Torje au fost însă insuficiente pentru ca elevii lui Ciobotariu să muşte din bunătăţile de la masa bogaţilor Europei. Din păcate, apărarea a fost din nou punctul nevralgic. La prima fază de atac, Vorskla a deschis scorul. 0-1 şi fanii câinilor năvăleau la masa presei pentru a domoli bucuria jurnaliştilor ucraineni. au inetrvenit forţele de ordine şi golul senzaţional reuşit de Torje din lovitură liberă cu câteva minute înainte de pauză. Coşmarul avea să se reia în repriza secundă. Cu toată lumea în atac, Dinamo a rămas descoperită în defensivă şi ucrainenii nu i-au iertat. Au marcat de 2-1 în minutul 70, prin Barannik, acelaşi jucător reuşind dubla puţin mai târziu. Suporterii au început să părăsească stadionul, nu înainte de o nouă răfuială cu forţele de ordine. A picat şi golul lui Ţucudean, prea puţin pentru a mai acoperi o nouă umilinţă în cupele europene.
Componenţa formaţiilor:
Dinamo: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje, D. Kone, C. Munteanu, Bakaj - L. Ganea, Dănciulescu.
Vorskla: Dolganski - Matveiev, Dallku, Krasnopyorov, Bezus - Markoski, Krivosheyenko, Januzi, Selin - Chesnakov, Rebenok.
Cele mai importante faze ale meciului:
Min. 90 Finalul jocului şi al aventurii europene a dinamoviştilor.
Min. 87 GOOL Dinamo! Ţucudean a limitat tardiv proporţiile scorului. Dinamo - Vorskla 2-3.
Min. 79 GOOOL VORSKLA! Acelaşi Brannik a marcat golul de 3-1, iar suporterii dinamovişti sunt dezlănţuiţi.Rup scaune şi le aruncă pe pistă. Jandarmii intervin cu gaze lacrimogene. Dinamo - Vorskla 1-3!
Min. 72 GOOOL VORSKLA! Ucrainenii aproape că au rezolvat soarta calificării. A marcat Barannik! Dinamo - Vorskla 1-2!
Min. 69 Şut Djakaridja Kone, dar portarul Dolganski a reuşit să prindă balonul.
Min. 66 Dinamo are posesia şi încearcă să se apropie de poarta ucrainenilor, însă nu reuşeşte să-şi creeze ocazii.
Min. 55 A doua schimbare la Dinamo: Ţucudean l-a înlocuit pe albanezul Bakaj.
Min. 52 Torje şutează de la distanţă, dar portarul lui Vorskla a prins balonul.
Min. 46 Prima schimbare la Dinamo. Dorel Stoica i-a luat locul lui Scarlatache.
Min. 46 A început repriza a doua.
Min. 45 Finalul primei reprize.
Min. 44 GOOL DINAMO! Torje execută senzaţional o lovitură liberă de la 25 de metri! Dinamo - Vorskla 1-1!
Min. 40 Dinamo e în corzi. Bezus are şansa de 2-0, dar migea trece pe lângă poartă.
Min. 38 GOOL VORSKLA! Januzi marchează din 3 metri, iar Dinamo e obşligată să marcheze de două ori pentru a duce meciul în prelungiri. Dinamo - Vorskla 0-1!
Min. 28 Succesiune de ocazii la poarta ucrainenilor. Totul se termină cu o lovitură de cap a lui Kone, peste poarta lui Dolganski.
Min. 26 Ocazie mare Dinamo! Mingea trimisă de Torje, din lovitură liberă, şterge bara din stânga lui Dolganski.
Min. 19 Prima mare ratare a ucrainenilor. Cesnakov a reluat din prima, puţin pe lângă poartă, o centrare de pe stânga.
Min. 14 Un nou şut la poarta lui Dolganski. A tras Cătălin Munteanu, dar mingea s-a dus peste bară.
Min. 11 Liviu Ganea trage şi el, pe jos, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min. 8 Torje trage şi el la poartă, dar balonul se duce peste bară.
Min. 5 Primul şut spre poartă îi aparţine cu Laurenţiu Rus, însă mingea se duce mult peste poartă.
Min. 1 A început partida.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M