Victorie cu emoţii pentru Dinamo la Galaţi. "Câinii" lui Cornel Ţălnar s-au impus cu 3-2 în faţa Oţelului, în etapa a 23-a a Ligii I.
După ce la mijlocul săptămânii a câştigat marele derby cu Steaua, Dinamo a început în forţă meciul cu Oţelul şi a deschis scorul după numai 5 minute, prin Cosmin Moţi, iar în minutul 20 şi-a dublat avantajul graţie unei reuşite a lui Marius Alexe. "Câinii" ar fi putut marca şi golul trei prin Andrei Cristea, dar eroul meciului cu Steaua a ratat din câţiva metri, în timp ce Oţelul şi-a creat doar o ocazie la poarta lui Dolha, pe care Ibeh a încercat să-l surprindă cu o execuţie de fineţe (34).
După pauză, lucrurile au părut să se schimbe. De această dată Oţelul a început mai bine şi a redus din diferenţă prin Gabriel Paraschiv, care a profitat de marcajul aproximativ făcut de Moţi şi l-a învins pe Dolha (50). Gălăţenii s-au aruncat în continuare în atac şi au neglijat apărarea, prilej pentru rapidul Torje să pătrundă în viteză în careul lui Grahovac, unde a fost oprit prin fault de Perendija, fază la care centralul Balaj a dictat penalty. Andrei Cristea a executat lovitura de la 11 metri şi a înscris pentru 3-1. Chiar şi aşa, Oţelul a continuat să se năpustească în valuri spre poarta adversă, iar în minutul 60 a fost rândul lor să primească un penalty, după ce vinovatul de la primul gol, Moţi, l-a tras de tricou în careu pe Axente. Liviu Antal a transformat pentru 2-3, iar apoi gălăţenii au alergat neobosiţi după egalare şi au mai ratat două ocazii mari prin Axente (64) şi Antal, care a lovit bara cu un şut din afara careului (66).
Tot mai presaţi de adversar, dinamoviştii au devenit nervoşi, iar Andrei Cristea a primit două galbene în 10 minute (71, 81) şi a fost eliminat. Superioritatea numerică nu a fost însă concretizată de gălăţeni, Dinamo închizându-se bine şi nedându-le ocazia să îi mai pună probleme lui Dolha, astfel că "alb-roşii" au încheiat victorioşi partida şi au urcat, cel puţin provizoriu, pe locul 2 în Liga I.
CASETA TEHNICĂ
OŢELUL GALAŢI - DINAMO BUCUREŞTI 2-3 (G. Paraschiv 50, Antal 61 - penalty / Moţi 5, Alexe 20, Andrei Cristea 55)
Oţelul: Grahovac - Râpă, Sârghi, Perendija, Sălăgean - Antal, Giurgiu, Ibeh (G. Paraschiv 46), I. Neagu, S. Ilie (Ochiroşii 46) - Axente (Pena 67). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Dinamo: Dolha - Molinero, Scarlatache, Moţi, Zie Diabate - Torje, Boştină (Daminuţă 90), D. Kone, Adr. Cristea (L. Rus 53) - Andrei Cristea, Alexe (Zicu 70). Antrenor: Cornel Ţălnar.
Cartonaşe galbene: Râpă 10, Axente 35, Sârghi 80, Ochiroşii 90 / Scarlatache 37, D. Kone 59, Moţi 60, Andrei Cristea 71, 81
Cartonaş roşu: Andrei Cristea 81
Arbitri: Cristian Balaj - Istvan Micloş Nagy, Ioan Onicaş - Cătălin Popa
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Oţelul Galaţi - Dinamo, scor 2-3
Dinamo câştigă cu emoţii la Galaţi
PUBLICAT
Duminică, 21 Martie 2010 16:15
ACTUALIZAT
Duminică, 21 Martie 2010 16:15
SURSA
REALITATEA.NET
Dinamo a trecut pe locul doi în Liga I, după ce a câştigat la Galaţi.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M