Foto: NewsIn
"Cu Miranda s-a discutat corect, aşa cum se face. Ţinând cont de venirea lui Niculescu, de faptul că la echipă sunt deja Dănciulescu, Marius Niculae, Cristea, jucători pe care eu mă bazez foarte mult, el ar fi al cincilea atacant. În plus, din retur va reveni şi Ianis Zicu, aşa că va fi greu pentru el să mai joace. Totuşi, nu se ştie niciodată, pentru că în acest tur nu m-am bazat pe el, dar am fost nevoit să îl folosesc din cauza accidentărilor. Ţinând cont de banii care s-au dat pe el şi de salariul pe care îl are, e foarte important să joace, şi i s-a spus: 'Băi, dacă îţi găseşti o echipă, ar fi bine să pleci împrumut, vânzare definitivă sau cum vrei tu!'", a spus Mircea Rednic.

Antrenorul a adăugat că sârbul Vojislav Vranjkovic şi-a exprimat şi el dorinţă de a pleca în străinătate, pentru că nu a jucat decât "vreo 30 de minute în turul Ligii I", în aceeaşi situaţie aflându-se şi Gualberto Campos, care îşi poate căuta o echipă.

În turul campionatului, argentinianul Osvaldo Miranda a evoluat în 8 partide, reuşind să marcheze un singur gol. Sârbul Vojislav Vranjkovic are la activ doar 64 de minute în tricoul roş-albilor, în timp ce venezueleanul Campos a bifat doar 59 de minute. Pe de altă parte, Dinamo a renunţat deja la Mourtala Diakite, care s-a înţeles cu gruparea portugheză Belenenses.

Despre brazilianul Thiago, Rednic a spus că se află într-o situaţie specială, deoarece nu se ştie încă sigur dacă va pleca, pentru că el a fost accidentat mult timp, iar evoluţiile sale nu pot fi catalogate ca bune sau rele. " La Thiago nu s-a pus problema să plece deocamdată. El are o ofertă din Rusia, dar încă discutăm şi vom vedea dacă ne convine să îl lăsăm sau nu să se transfere. A fost accidentat şi nu putem judeca un jucător care nu a evoluat. Când a jucat, a obţinut un penalty, a fost coautor la golul lui Bratu din meciul cu Rapid, deci în 3 etape a făcut mai multe decât alţii în 17. Nu putem să îl judecăm până nu îl vedem mai mult la lucru", a precizat Rednic.

Antrenorul lui Dinamo nu vrea să vorbească despre achiziţiile pe care le va face Dinamo, chiar dacă admite că urmăreşte mai mulţi fotbalişti. " Acum sunt în Belgia şi o să mă duc la mai multe meciuri. Urmăresc jucători şi la final o să mă decid, dar acum nu vreau să spun mai multe. Au apărut tot felul de nume şi prin România, dar şi aici, în Belgia, o grămadă de impresari şi de fotbalişti care se bagă singuri în seamă. Am fost la un meci între Kortrijk şi Zulte Waregem şi deja au apărut unele nume de jucători. O să merg vineri la Anderlecht cu Gent, apoi la un meci al lui Standard, după aceea merg la Stuttgart, şi până nu vin acasă nu vreau să mai vorbesc".