Cel puţin cinci oameni au murit şi 25 au fost răniţi la Dacca, în Bangladesh, după ce o clădire cu cinci etaje s-a prăbuşit.
Imobilul adăpostea un atelier textil, magazine şi birouri.

Accidentul a avut loc azi-dimineaţă, în zona industrială a capitalei. Primele două etaje s-au năruit în doar câteva secunde. În momentul prăbuşirii, în atelierul textil erau mulţi muncitori. Opt persoane, grav rănite, au fost duse de urgenţă la spital. Surse medicale au recunoscut că ambulanţele cu răniţi vin tot timpul.

Echipele de intervenţie folosesc buldozere şi macarale ca să facă loc salvatorilor să-i poată scoate pe cei blocaţi sub dărâmături. Martorii spun că au auzit mai multe strigăte disperate, semn că există oameni în viaţă. Potrivit religiei islamice, sâmbăta este zi de sărbătoare, deci liberă, dar în Bangladesh cele mai multe dintre fabricile private şi magazinele sunt deschise.

Poliţiştii spun că sub ruine se află mai multe persoane. Echipe de salvare, formate din militari, pompieri, dar şi sute de benevoli, încearcă să degajeze resturile şi să-i scoată pe supravieţuitori.