Într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Mircea Man, a declarat că digul dintre două iazuri de decantare de la Baia Borşa s-a rupt, iar o cantitate de steril s-ar fi scurs în pârâul Colbu. Constructorul a fost nevoit să creeze o breşă artificială pentru a scoate apa revărsată, altfel digul de susţinerea a celui de-al doilea iaz ar ceda, provocând mari pagube omeneşti şi materiale.
"Este vorba de două iazuri de decantare Colbul 1 şi Colbul 2. A cedat digul şi Colbul 2 s-a vărsat în Colbul 1 şi n-am avut altă soluţie decât ca firma constructoare să creeze o breşă artificială care să permită scurgerea apei din iazul 1. Acum intervenim cu tot ce putem pentru a scoate apa din iaz pentru că este o presiune foarte mare pe digul de susţinere a iazului. Revărsarea ar putea provoca pagube omeneşti şi materiale în Baia Borşa" a declarat Mircea Man la Realitatea TV.
Potrivit preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, în iazurile Colbu 1 şi Colbu 2 ar fi o cantitate de 8 milioane de metri cubi de steril şi metale. Acesta a dat însă asigurări că autorităţile au luat toate măsurile pentru devierea apei şi evitarea creării de breşe în zidul de protecţie a iazului care ar duce la poluarea zonei.
"Sunt metale grele şi pot provoca o poluare mare. Sperăm să nu se ajungă la acest lucru. În acest moment, reprezentanţi ai constructorului, ai Apelor Române, ai ISU, sunt la faţa locului şi creăm posibilităţi de deversare a apei din iaz ca să nu se producă presiune pe digul de susţinere. Iazul depozitează câteva milioane bune de metale grele, de steril. Deocamdată s-a făcut o breşă artificială în dig", a mai declarat Mircea Man.
Localnicii din Borşa au trăit clipe de coşmar în ultimele zile, după ce ploaia torenţială a distrus, joi noapte, opt străzi şi a izolat locuitorii acestora de restul oraşului. Primarul din Borşa, Remus Şteţco, a afirmat că se intervine cu utilaje pentru a se deschide accesul către cele 800 de case izolate, măcar pentru autoturismele de teren. În plus, un localnic a fost găsit mort, vineri dimineaţă, pe malul râului Cisla.














