Ioana Antohe este pensionară, are 82 de ani şi un venit lunar care trece cu puţin de 400 de lei. Lună de lună îşi plăteşte datoriile. Cu toate acestea acum stă în frig, ca toţi ceilalţi locatari ai bloculiu B27, pentru că patru dintre vecinii săi au datorii la întreţinere de peste 8 mii de lei.
"Înţeleg că nu sunt bani, că sunt timpurile care sunt, dar înţeleg în acelaşi timp că este bolnavă, că am fost cu ea răcită în spital", a declarat unul dintre locatari.
Primăria nu are cum să intervină până când compania care livrează agentul termic nu îşi va recupera datoria. A anunţat, însă, că a trimis solicitări către CET să facă verificări.
"Am cerut celor de la CET să-şi regleze traseele pe care dau căldura astfel încât persoanele care sunt cu plata la zi să primească căldură", a declarat primarul Aurel Simionescu.
Ca să aibă căldură măcar de Crăciun, locatarii care nu au datorii s-au sfătuit să plătească tot ei câte 170 de lei în avans la CET. Datornicii, în schimb, nu vor să-şi achite facturile.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M