Aseară, Dică a fost înger şi demon pentru suporterii stelişti care l-au apostrofat timp de 70 de minute. Golgheterul Stelei a fost însă iertat de fani imediat după execuţia de efect în poarta lui Şovkovski, iar Cosmin Olăroiu a lăudat evoluţia elevului său. Nu de aceeaşi părere este şi fosta vedetă a Stelei, Basarab Panduru.

La meciul împotriva lui Dinamo Kiev, Nicolae Dică a fost aspru taxat de fani până când a golgheterul de anul trecut din Ghencea a reuşit cel mai frumos gol marcat de Steaua în campania sa din Liga Campionilor.

"A fost tratat în foarte multe momente ale jocului cu mare severitate de către public, dar, ca de fiecare dată, ne-a aratat că este un jucător care poate fi decisiv. Are execuţii care pot face diferenţa şi noi avem puţini asemenea jucători", a declarat Olăroiu după meci.

"Dică pierde, pentru că nu se implică mai mult. Nu se poate să stai 70 de minute pe teren şi apoi să speri poate vei da gol", a spus Panduru.