Directorul SRI, George Maior, şi adjunctul SIE, Silviu Predoiu, au fost audiaţi de parlamentarii din comisia specială care anchetează presupuse interceptări telefonice ilegale.
Cristian Diaconescu, preşedintele Comisiei care anchetează presupusele interceptări ilegale de comunicaţii, a precizat că nu există indicii care să ducă la concluzia că SIE a făcut interceptări ilegale.
Declaraţia a fost făcută după audierea directorului SRI George Maior şi a adjunctului SIE, Silviu Predoiu. Cei doi reprezentanţi ai serviciilor secrete au susţinut şi ei că interceptările s-au făcut cu respectarea cadrului legal.
George Maior a văzut demersul audierii într-o lumină pozitivă. "Consideram că este încă o modalitate de a transmite opiniei publice modalitatea de funcţionare a SRI. SRI funţionează în cadrul unui control foarte strict", a declarat acesta la ieşirea din sala de audieri.
"Am discutat mecanismele de funcţionare ale serviciilor şi eventualele remedieri ale situaţiei. În cazul în care comisia va considera necesar, vor mai exista şi alte audieri", a mai spus Cristian Diaconescu la sfârşitul audierilor.
Comisia condusă de deputatul PSD Cristian Diaconescu trebuie să prezinte un raport până pe data de 14 mai.
Comisia a fost constituită după ce fostul şef al SIE, Claudiu Săftoiu, ar fi afirmat că serviciul său a interceptat convorbiri telefonice cu mandat de la procurorul general.
Diaconescu: SIE nu a făcut interceptări ilegale
LIBERTATEA.RO
Acelaşi subiect pe REALITATEA.NET
Alte articole din JUSTIŢIE







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M