Cristian Diaconescu şi-a arătat încrederea că în PSD există oameni capabili şi că trebuie să se facă o analiză sinceră pentru regăsirea identităţii partidului pentru ca acesta să devină un reprezentant puternic al opoziţiei.
"Un partid care trebuie să redevină partidul stângii, pentru echilibrul în politică, trebuie foarte rapid să-şi facă o analiză. Nu cred că a fost foarte potrivită ideea ca această analiză să se axeze pe anumiţi oameni. O stare de stupoare şi de dezamăgire se manifestă acum. E posibil ca politicienii din PSD să câştige în această perioadă de criză. Avem oameni foarte importanţi care au plecat odată cu Revoluţia, avem oameni care au condus procesul de intergare europeană şi integrare transatlantică. Toate aceste pături de gândire trebuie să formeze masa critică, pentru recâştigarea identităţii care nu poate fi decât de stânga. Simpla disociere de o opoziţie clară ne face rău. Trebuie să regândim acest partid, cu alte valenţe, şi nu în sensul agresiv sau de a combate pe cineva", a declarat Diaconescu.
Cristian Diaconescu a apreciat că lucrurile esenţiale pentru PSD, în această perioadă, sunt renumărarea voturilor de la alegerile prezidenţiale şi regăsirea identităţii partidului pe scena politică românească.
"Eu m-aş teme de oamenii care nu au răspunsuri. Sunt suficienţi oameni în PSD care înţeleg situaţia prin care trece ţara. Democraţia nu funcţionează fără opoziţie, iar opoziţia trebuie să fie polemică. Trebuie să avem o identitate proprie ca să putem face opoziţie. Ceea ce este foarte important în PSD este să cerem o renumărare pentru a vedea dacă nu cumva s-a fraudat speranţa. Aceasta trebuie să se facă destul de repede. Toţi ne temem de mişcări de stradă. Şansa ca acestea să fie violente este cu atât mai mare cu cât nu-şi regăsesc un corespondent politic", a adăugat fostul ministru de Externe.
Diaconescu a precizat diferenţele care există între o politică de stânga şi cea comunistă, făcând apel ca aceste două lucruri să nu fie confundate.
"Acest partid nu trebuie transformat într-o vendetă personală, chiar dacă există mulţi membri care se pare că nu se regăsesc în acest partid", a încheiat Diaconescu.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M