"Eu cred că atât o cooperare aplicată între România şi Olanda în ceea ce priveşte sistemul vamal, în ceea ce priveşte sistemul judiciar românesc, experienţă pe care am mai încercat-o în anul 2004, când Olanda era la preşedinţia Uniunii Europene şi România dorea să închidă cât mai rapid capitolul de negociere pe justiţie şi afaceri interne, cât şi un demers politic substanţial, dar nu numai la nivelul Executivului, ci şi la nivelul celorlalţi vectori politici, mai ales Parlamentul, ar fi deosebit de utile. Deci, din acest punct de vedere, din contactele anterioare pe care le-am avut cu autorităţile olandeze, eu am înţeles că există disponibilitate pentru găsirea unei soluţii", a declarat miercuri, la RFI, ministrul de externe, Cristian Diaconescu, conform NewsIn.
Noul şef al diplomaţiei, care a fost învestit în funcţie marţi seara, are în vedere o vizită în Olanda şi a spus că va invita o serie de parlamentari oladezi în România pentru a discuta despre Schengen. "Deja am făcut demersurile necesare din zona parlamentară, pentru invitarea a peste 10-12 parlamentari olandezi în România, din toate grupurile parlamentare, pentru a avea o discuţie cât se poate de aplicată, nu numai cu zona executivă, ci şi cu zona organizaţiilor neguvernamentale şi voi continua să mă implic în acest proiect, pentru că-l consider extrem de util. În mod categoric, voi încerca să merg la Haga, nu numai pentru a discuta cu omologii, dar şi pentru a merge în Parlamentul olandez, pentru că decizia în ceea ce priveşte mandatul Executivului se ia foarte consecvent în acea ţară în Parlamentul olandez", a subliniat noul ministru de externe.
El a precizat că Olanda trebuie convinsă că statul român merită să intre în Schengen. "Simpla constatare a faptului că un partid extremist s-ar afla la guvernare nu este suficientă. Cred că Olanda, dar nu numai Olanda, preocupări există şi în alte state europene, trebuie să primească cât mai rapid şi cât mai insistent clarificări din partea noastră", a explicat liderul UNPR.
De altfel, ministrul cunoaşte foarte bine clasa politică olandeză, iar în precendentul său mandat la şefia diplomaţiei a avut, în septembrie 2009, chiar şi un "incident diplomatic" cu Haga, după cum l-a caracterizat presa. Din cauza unui raport al parlamentarilor olandezi privind justiţia din România, care cerea şi sancţiuni, Cristian Diaconescu a anunţat că îşi amână o vizită prevăzută la Haga, însă ulterior a revenit asupra deciziei şi a avut un dejun de lucru cu parlamentarii olandezi aduncându-le clarificările necesare.
"N-aş spune că Olanda blochează (aderarea României la Schengen - n.r.). Olanda este o ţară care citeşte cu foarte mare scrupulozitate raportul Comisiei Europene în ceea ce priveşte funcţionarea sistemului judiciar în România. Deci nu numai o convingere retorică este necesară, ci şi progrese interne şi pe de altă parte demersuri cât se poate de clare, pentru a explica ireversibilitatea acestor progrese", a declarat Diaconescu, întrebat cum va convinge Olanda să nu mai blocheze aderarea României la Schengen.
Diaconescu a mai afirmat că România trebuie încurajată, şi nu demotivată în demersurile sale de aderare la Schengen. "Dincolo de reiterarea unor argumente, pentru că niciodată nu e suficient în a explica şi clarifica nişte lucruri, va trebui să încurajăm ceva mai serios atât partea olandeză, cât şi colegii europeni, pentru a lua o decizie care să motiveze în continuare România şi nu s-o demotiveze din acest punct de vedere. Orice blocare, orice eliminare generează frustrare în orice fel de stat", a mai spus ministrul.
Liderul UNPR a mai arătat că anul acesta, cel mai probabil, se va lua o decizie privitoare la aderarea Romîniei a Schengen, evitând să facă alte comentarii.







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M