Ordinul Asistenţilor Medicali din Bucureşti a continuat ancheta în aceste două cazuri.

Preşedintele Ordinului, Gheorghe Georgescu a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a declarat că în cazul de la Grigore Alexandrescu s-au dat 3 sancţiuni. Directorul de îngrijiri al spitalului a fost sancţionat cu avertisment, tot un avertisment a primit şi asistenta şefă.

Pentru asistenta care a încurcat pacienţii a fost propusă suspendarea dreptului de practică pe o perioadă de 6 luni. Această propunere de sancţiune va fi înaintată Consiliului Naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali, care o va analiza şi va decide dacă perioada de suspendare va fi redusă sau prelungită sau dacă va rămâne de 6 luni.

Pe 19 martie, un copil de 9 ani care a fost internat pentru investigaţii medicale a fost confundat de o asistentă cu un alt copil şi operat de apendicită.

În ceea ce priveşte cazul asistentelor care s-au fotografiat lângă patul unui bolnav aflat la terapie intensivă la Institutul C.C. Iliescu, Georgescu a declarat că cele trei asistente au fost audiate, în acelaşi timp luându-se legătura şi cu bolnavul în cauză.

Comisia de anchetă a stabilit că bărbatul a fost de acord să fie fotografiat. În plus, asistentele nu pot fi sancţionate pentru că fapta s-a prescris, iar după apariţia fotografiilor în presă cele trei femei au demisionat.

"În cazul acesta mai mult decât sancţiunea de a bate obrazul celor trei asistente nu putem să luăm", a declarat Gheorghe Georgescu, preşedintele Ordiunului Asistenţilor Bucureşti.