Dezbaterile pe marginea bugetului de stat au fost suspendate, din nou, ieri, din cauza lipsei de cvorum, parlamentarii reuşind să voteze în a doua parte a şedinţei bugetul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), cu un amendament al opoziţiei.

Senatorii şi deputaţii PSD şi PRM au obţinut un vot favorabil pentru un amendament respins de comisii şi nesusţinut de Guvern, care prevede alocarea a cinci milioane de lei pentru amenajarea hidroenergetică a râului Jiu. Acesta a fost singurul amendament aprobat din cele circa 35 formulate.

În prima parte a dezbaterilor de marţi, parlamentarii au votat bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pe cel al Ministerului Muncii, în forma propusă de Guvern.

Dezbaterea pe marginea bugetului va fi reluată luni, când va fi supus votului bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.