Discuţia în contradictoriu a fost provocată de o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind transferarea unei policlinici din subordinea Ministerului Apărării în cea a Academiei Române. Iniţiativa Guvernului i-a împărţit pe deputaţi în două tabere care s-au acuzat reciproc de intenţii mafiote şi trafic de influenţă.
Deputaţii democraţi, o parte dintre social-democraţi şi reprezentanţi ai PRM au contestat iniţiativa Guvernului. Aceştia au acuzat Executivul că a decis transferarea policlinicii pentru a satisface interesele directorului acesteia, Şerban Rădulescu, despre care spun că este medicul personal al premierului Călin Popescu Tăriceanu.
La rândul său, ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu îi acuză pe parlamentari că se opun ordonanţei pentru că se tem că şi-ar putea pierde avantajele pe care le au în calitate de pacienţi ai policlinicii.
În cele din urmă, actul normativ, respins de Senat, a fost adoptat cu 110 voturi pentru şi 77 împotrivă. Democraţii au anunţat că vor sesiza Curtea Constituţională pe motiv că ordonanţa nu are un motiv întemeiat.
Dezbatere cu scântei în Camera Deputaţilor
PUBLICAT
Marţi, 22 Mai 2007 21:29
ACTUALIZAT
Marţi, 22 Mai 2007 21:29
SURSA
Realitatea TV







Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M