Ciocul mic şi joc de glezne, le-a propus, recent, Emanuel Macron, polonezilor. Întrucât insistă, independentişti şi orgolioşi cum sunt, să susţină un guvern care irită şi dă de furcă liderilor de la Berlin şi Paris, preşedintele Franţei le-a spus-o de la obraz.
În raport cu motorul franco-german al Europei şi poziţia lui crucială, în inima Uniunii, Polonia ar "merita mai mult” căci s-ar fi plasat, potrivit liderului de la Elysee "la periferia Uniunii Europene pe numeroase teme",…nefiind „prin nimic în fruntea Europei".
Mai rar atâta îngâmfare şi inconştienţă istorică din partea unui tânăr, poate prea tânăr lider european, vorbind unui popor de patruzeci de milioane de oameni care şi-a ales democratic executivul şi continuă, în majoritate, să-l susţină.
E vorba, nota bene, de un neam lăsat de francezi de izbelişte, în 1939. Nici ei şi nici englezii n-au tras luni de zile un foc de armă împotriva Germaniei naziste. Care cotropise ţara vecină şi o dezmembra într-o veselie, cot la cot cu Stalin, fără ca lui Hitler să-i pese de declaraţia de război aliată, articulată în baza unui tratat de asistenţă mutuală.
Dar chiar dacă Franţa s-ar fi comportat ireproşabil, în istorie, faţă de polonezi, se pune o întrebare simplă. Cui prodest actuala ei aroganţă de mare putere?
Citiți continuarea pe dw.com!
