Administraţia Bush vrea să păstreze secretul asupra metodelor de anchetă din temuta închisoare Guantanamo. Potrivit cotidianului "Washinton Post", Casa Albă a cerut unei instanţe federale să interzică foştilor deţinuţi din închisorile secrete ale CIA să descrie tratamentul la care au fost supuşi.
Guvernul consideră că metodele de interogare ale CIA sunt printre cele mai sensibile secrete de securitate naţională şi că dezvăluirea lor ar putea avea consecinţe grave. Mai precis, specialiştii se tem că teroriştii, dacă ar ştii ce metode foloseşte CIA, s-ar putea antrena pentru a deveni imuni la interogatorii, în cazul în care ar fi prinşi.
Bătălia pentru drepturile legale ale suspecţilor de terorism din centrele de detenţie ale CIA se duce în jurul lui Majid Khan, în vârstă de 26 de ani. Fost rezident american, el se află printre cei 14 deţinuţi transferaţi în septembrie la Guantanamo.
Un avocat de la Centrul pentru Drepturi Constituţionale care reprezintă mai mulţi deţinuţi din temuta închisoare CIA, a cerut să îl vadă pe Majid, dar autorităţile i-au interzis accesul din cauza informaţiilor secrete pe care le-ar putea dezvălui suspectul.
Ţi-a plăcut articolul? Deţinuţii de la Guantanamo, condamnaţi la tăcere
Sambata, 04 Noiembrie 2006 09:28
| Vot: |
0
|
| Video (1) | Foto (1) |
Pe aceeasi tema
- SINUCIDERI LA GUANTANAMO
Duminica, 11 Iunie 2006 02:56 - FĂRĂ GUANTANAMO
Marti, 13 Iunie 2006 18:19 - PREŞEDINTELE BUSH
Joi, 15 Iunie 2006 01:05 - AU PĂRĂSIT GUANTANAMO
Duminica, 25 Iunie 2006 04:50 - DECIZIE ŞOC ÎN SUA
Joi, 29 Iunie 2006 18:39 - REACŢIA PARISULUI
Joi, 07 Septembrie 2006 23:13 - SENATUL SFIDEAZĂ CASA ALBĂ
Vineri, 15 Septembrie 2006 10:37 - ELIBERAŢI DIN GUANTANAMO
Joi, 12 Octombrie 2006 17:13 - Vicepreşedintele SUA a dat de înţeles că acceptă folosirea torturii
Sambata, 28 Octombrie 2006 15:54 - Polonia, anchetată pe tema zborurilor CIA
Miercuri, 08 Noiembrie 2006 13:53
Comentariile cititorilor


|
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Papa Ioan Paul al II-lea a fost rănit într-un atac comis la un an de la atentatul din Vatican
Miercuri, 15 Octombrie 2008 23:57Papa Ioan Paul al II-lea a fost rănit cu un cuţit de un preot în 1982, la un an după ce fusese împuşcat în piaţa San Pietro, dar acest atac a fost ţinut secret, spune fostul său secretar personal, într-un film documentar.
Joerg Haider avea un nivel ridicat de alcoolemie în momentul accidentului
Miercuri, 15 Octombrie 2008 21:34Liderul extremei-drepte din Austria, Joerg Haider era în stare de ebrietate în momentul accidentului de maşină care i-a fost fatal. Anunţul a fost făcut chiar de partidul pe care Haider o conducea.
Vicepreşedintele SUA Dick Cheney a suferit o aritmie cardiacă
Astazi, ora 05:43Vicepreşedintele american Dick Cheney a suferit o aritmie cardiacă miercuri şi va consulta specialişti în cursul acestei zile, a anunţat purtătorul său de cuvânt.
O româncă a murit într-un spital din Marea Britanie, din cauza incompetenţei medicilor
Miercuri, 15 Octombrie 2008 19:09Incompetenţa şi lipsa de reacţie a medicilor au ucis-o. Este vorba de o româncă, dar drama s-a petrecut într-una dintre cele mai civilizate ţări europene, Marea Britanie. S-a întâmplat în urmă cu şase ani, dar abia acum,...
Cele mai CITITE din Externe
- La manşa avionului Tarom care a ieşit de pe pista aeroportului din Istanbul se afla inspectorul Florea Geică (3128)
- Prostituatele din Spania sunt afectate de criza financiară (1200)
- Un avion al Turkish Airlines a fost deturnat pentru scurtă vreme de un pirat al aerului (761)
- O româncă a murit într-un spital din Marea Britanie, din cauza incompetenţei medicilor (700)
- La Copacabana a început cea de a 13-a ediţie a paradei gay din Brazilia (642)
Cele mai VOTATE din Externe
- O avocată rusă a depus plângere la Strasbourg pentru tentativă de otrăvire cu mercur (3.96/5)
- Vicepreşedintele SUA Dick Cheney a suferit o aritmie cardiacă (3.84/5)
- Republica Moldova îşi va retrage militarii din Irak în decembrie 2008 (3.8/5)
- La manşa avionului Tarom care a ieşit de pe pista aeroportului din Istanbul se afla inspectorul Florea Geică (2.92/5)
- Obama îşi consolidează avansul în faţa lui McCain în mai multe state-cheie, potrivit unui sondaj (1.92/5)
Cele mai COMENTATE din Externe
- La manşa avionului Tarom care a ieşit de pe pista aeroportului din Istanbul se afla inspectorul Florea Geică (33)
- Un avion al Turkish Airlines a fost deturnat pentru scurtă vreme de un pirat al aerului (3)
- Azi a avut loc ultima confruntare directă între Obama şi McCain (2)
- Republica Moldova îşi va retrage militarii din Irak în decembrie 2008 (1)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Şoferul unui Ferrari care a omorât un tânăr la Timişoara ar putea fi eliberat pe cauţiune
Astazi, ora 05:31Procurorii timişoreni au atacat cu recurs, miercuri, hotărârea magistraţilor de la Judecătoria Timişoara potrivit cărora Iosif Cocoană, şoferul autoturismului Ferrari care a accidentat mortal un tânăr, poate fi eliberat pe...
- Curtea Constituţională: Majorarea salariilor dascălilor cu 50%, pensia la categoria I-II şi legea Curţii de Conturi, toate sunt constituţionale
- Senatorul Sergiu Nicolaescu a fost implicat într-un accident auto
- Navigarea pe net stimulează creierul mai mult decât cititul unei cărţi
- Maşinile cu mai mult de trei pasageri vor avea prioritate în traficul bucureştean
- Legea mamelor a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor
- Mihaela Rădulescu a confirmat relaţia cu Dani Oţil
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
3.000 de copii au fost abuzaţi în primele trei luni ale anului
Astazi, ora 07:44Potrivit ultimelor statistici ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului, aproape 3.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi în primele trei luni ale acestui an. Asta în condiţiile în care...
- Pompierii din Petrila dau 10% din salariu pentru utilajul din dotare
- Un şofer de 19 ani a fost surprins în judeţul Vrancea cu 117 Km/h
- În satul Izvor, judeţul Mehedinţi, poliţiştii au descoperit un făt mort
- Corina Creţu: Criză, cuvântul de ordine la Summitul UE
- Cătălin Tolontan: Hagi: "Nu de Hagi avem nevoie!"
- Adrian Năstase: Sistemul de pensii pentru agricultori - noi detalii
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
ŞMECHERII DE PARLAMENT |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |
Bucureşti 24 °C
| mai multe
| mai multe
| Romania | 16.10 | 17.10 |
| Timişoara | 23 °C | 25 °C |
| Arad | 23 °C | 23 °C |
| Bacău | 22 °C | 18 °C |
| Braşov | 19 °C | 23 °C |
| Cluj Napoca | 21 °C | 22 °C |
| Constanţa | 22 °C | 15 °C |
| . | ||
Curs valutar
| 1 EUR | 3.7869 RON |
| 1 USD | 2.7822 RON |
| 1 GBP | 4.8719 RON |
| 1 CHF | 2.4481 RON |
| 100 HUF | 1.4357 RON |
| 100 JPY | 2.7506 RON |
| 1 BGN | 1.9362 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Politică |
Actualitate |
Sport |
Economie |
Externe |
IT & Ştiinţă |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia











