Veveriţele sinucigaşe nu mai reprezintă un pericol pentru copii. La cererea Consiliului Naţional al Audiovizualului, serialul de desene animate a fost scos din progamul postului de televiziune care îl difuza. În şedinţa CNA de marţi, reprezentanţii postului şi-au cerut scuze pentru faptul că difuzau acele clipuri la ore de maximă audienţă.
Clipurile cu veveriţele sinucigaşe au provocat reacţii atât din partea presei, cât şi din partea părinţilor. Realitatea TV a tras un semnal de alarmă asupra violenţei extreme din programele pentru copii, iar mai mulţi părinţi au făcut reclamaţii la CNA. În urma acestor semnale, Consiliul a decis să sesizeze Comisia Europeană şi postul de televiziune în cauză.
Comisia Europeană a fost sesizată şi de un grup de deputaţi PD-L din Parlamentul European, care cerea găsirea unor soluţii în cazul emisiunilor cu conţinut violent la care au acces şi copiii. Reprezentanţii postului, care a încălcat legislaţia audiovizualului din România, au răspuns invitaţiei CNA şi au anunţat că scot din program clipurile cu veveriţele sinucigaşe.
În luna decembrie a anului trecut, un post de televiziune recepţionat şi în România a început să difuzeze serialul de desene animate Veveriţele sinucigaşe. În acel serial, mai multe veveriţe foloseau diferite tehnici pentru a se sinucide.
Desenele animate "Veveriţele sinucigaşe" nu se vor mai difuza
PUBLICAT
Miercuri, 23 Ianuarie 2008 05:28
ACTUALIZAT
Miercuri, 23 Ianuarie 2008 05:28
SURSA
Realitatea TV








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M