Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Der Spiegel: Băsescu bagă moldovenii în UE "pe uşa din dos"

Jurnaliştii germani îi reproşează lui Traian Băsescu că a mărit numărul de paşapoarte româneşti care le sunt acordate cetăţenilor din Republica Moldova, iar astfel le facilitează accesul în "paradisul economic al Uniunii Europene".

Traian Băsescu este acuzat că abuzează de statutul României de membră a Uniunii Europene
Traian Băsescu este acuzat că abuzează de statutul României de membră a Uniunii Europene / FOTO: Grup RC

Preşedintele României, Traian Băsescu, intenţionează să le ofere cu generozitate sute de mii de paşapoarte româneşti locuitorilor din Republica Moldova, astfel că aceştia ajung "pe uşa din spate" în paradisul economic al Uniunii Europene, comentează pagina online a revistei Der Spiegel.

Dintr-un spirit patriotic, preşedintele Traian Băsescu doreşte să crească populaţia României şi a acceptat ca numărul paşapoartelor acordate lunar să ajungă la 10.000, în acest an. În acest mod, Uniunea Europeană, care deja manifestă reticenţă faţă de extindere, se extinde pe ascuns spre est, fără vreun referendum sau vreun acord de la Bruxelles, Berlin sau Paris, subliniază Der Spiegel, notând că moldovenii ajung "pe uşa din spate" în paradisul economic european.

Potrivit publicaţiei germane, după ce Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns la putere în R.Moldova, România a accelerat "ofensiva de naturalizare" în micul stat vecin. "Deşi România a fost afectată grav de criza financiară, această ţară a acordat împrumuturi generoase statului vecin anul trecut. Gardul de sârmă ghimpată de la frontieră a fost demontat şi, din toamna anului trecut, moldovenii care locuiesc pe o rază de 30 de kilometri de frontieră au putut vizita România fără viză", explică Der Spiegel.

"Noul Guvern moldovean nu se opune avansurilor României. Dintre cei 53 de membri ai coaliţiei guvernamentale, nouă au paşaport românesc, iar alţi 11 au aplicat pentru obţinerea unuia. Iar în condiţiile în care Mihai Ghimpu este în prezent preşedintele interimar al Moldovei, în fruntea statului se află un unionist, aşa cum sunt numiţi cei care pledează pentru reunificarea României şi Moldovei", observă Der Spiegel.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, nepotul lui Ghimpu, a declarat chiar că "România şi Moldova sunt foarte apropiate, precum Germania şi Bavaria", afirmând că ideea că cele două state ar fi despărţite unul de celălalt este "o iluzie a puterilor sovietice", notează publicaţia germană, precizând totuşi că majoritatea moldovenilor nu sunt atraşi de ideea reunificării cu România. Între timp, Bruxellesul a devenit conştient de afluxul de imigranţi provenind din Republica Moldova, iar formaţiunile de extremă-dreapta profită de această situaţie. Eurodeputatul Andreas Mölzer, membru al Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ), a cerut deja Comisiei Europene să oprească iniţiativele României în acest sens, precizează Der Spiegel.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro