foto: RTV

Tribunalul Cluj a respins marţi cererea deputatului PNL Virgil Pop, aflat în stare de arest preventiv, de a fi eliberat provizoriu sub control judiciar sau de a revoca măsura arestării preventive.

Tribunalul Cluj a respins ambele solicitări şi l-a obligat pe inculpat să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 200 de lei. Virgil Pop a declarat recurs în faţa instanţei, iar acesta va fi judecat de Curtea de Apel Cluj.

În ceea ce priveşte temeiurile legale pentru reţinerea lui Virgil Pop - încercarea de a zădărnici urmărirea penală sau influenţarea martorilor, intenţia de a comite noi infracţiuni şi faptul că pedeapsa prevăzută pentru infracţiunile de care este acuzat este de peste 4 ani, respectiv el reprezintă un pericol la adresa ordinii publice - avocatul Eugen Iordăchescu a afirmat că ele nu se mai susţin.

Apărătorul a afirmat că DNA - Serviciul Teritorial Cluj a început din data de 6 decembrie să prezinte inculpatului materialul de urmărire penală, aşadar ancheta se apropie de sfârşit şi Virgil Pop nu o mai poate zădărnici. Totodată, în ceea ce priveşte intenţia de a săvârşi alte infracţiuni similare celor reţinute în sarcina sa, avocatul a spus că este imposibil ca deputatul ales să mai dorească să se asocieze cu denunţătorul său.

Pentru a respinge temeiul legal privind faptul că Virgil Pop ar fi un pericol pentru ordinea publică, Iordăchescu a spus că acest argument nu susţine deoarece liberalul a fost ales deputat, chiar şi din arest.

Pop se află în arest preventiv din 18 noiembrie, el fiind urmărit penal de DNA - Serviciul Teritorial Cluj pentru trafic de influenţă sub formă continuată, fals, instigare la fals sub semnătură privată şi, în urma extinderii cercetărilor, spălare de bani. Eugen Iordăchescu a cerut fie eliberarea provizorie sub control judiciar, fie revocarea măsurii arestării preventive, amintind că în cazul în care instanţa nu va decide eliberarea clientului său există pericolul intrării într-un conflict de natură consttituţională, dacă Virgil Pop nu va putea participa la investirea sa.