Această cerere vine după ce numeroşi oameni politici care au trecut prin arestul poliţiei din Cluj s-au plâns de condiţiile mizere în care stau deţinuţii, aceasta fiind considerată cea mai "groaznică" închisoare din ţară.
"Camerele cele mai mari au opt metri pătraţi şi sunt cu patru paturi, câte două suprapuse. Între paturi există câţiva centimetri, abia cât să stea un om în picioare. Baie nu există, iar dacă noaptea persoana aflată în arest trebuie să îşi facă nevoile fiziologice, este obligată să facă la ţinetă, o galeată infectă, cu toţi ceilalţi de faţă. Despre apă nici nu poate fi vorba. Peste zi, dacă are nevoie la toaletă, se bate în uşa de la celulă, iar dacă gardienii au timp şi vor, te duc, dacă nu, iar la tinetă", a precizat Mircea Giurgiu.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M