Potrivit unui comunicat al
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorii l-au trimis în judecată pe
Ioan Hoban, consilier local în cadrul Consiliului Local Baia Mare în
legislatura 2000-2004 şi membru al Comisiei de Urbanism a Consiliului,
pe care îl acuză de luare de mită şi instigare la abuz în serviciu. În
instanţă va ajunge şi Bogdan Mihail Soare, intermediar, în sarcina
căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, şi Mircea Titus
Streuţi, consilier superior la Primăria Municipiului Baia Mare, acuzat
de complicitate la luare de mită şi fals intelectual.
Procurorii susţin, în rechizitoriu, că, în cursul lunilor aprilie - mai
2003, odată cu iniţierea construirii unui supermarket pe raza
municipiului Baia Mare, Ioan Hoban a realizat o înţelegere frauduloasă
cu Mihail Bogdan Soare şi cu Titus Mircea Streuţi. Prin această
înţelegere, spun anchetatorii, Ioan Hoban a condiţionat avizarea unui
schimb de terenuri în Comisia de urbanism a Consiliului Local, de
cumpărarea, de către firma Kaufland (prin intermediarul lui Mihail
Bogdan Soare) a unui teren ce îi aparţinea, la un preţ supraevaluat,
situat la periferia municipiului. Prin schimbul de terenuri, Consiliul
Local primea acest teren şi dădea, în schimb, un teren subevaluat
situat în zonă centrală.
Subevaluarea terenului situat în centrul municipiului Baia Mare, aparţinând Consiliului Local, şi supraevaluarea terenului de la periferie, aparţinând lui Ioan Hoban, a fost făcută de Titus Mircea Streuţi printr-un raport de evaluare, potrivit DNA.
Procurorii afirmă că, în urma supraevaluării terenului proprietate
personală şi a realizării schimbului, Ioan Hoban a încasat 490.000 euro
în plus faţa de valoarea reală a terenului. Diferenţa dintre valoarea
de piaţă a terenului din centrul oraşului aparţinând Consiliului Local
şi cea stabilită în raportul de evaluare şi încasată de Consiliul
Local, diferenţă însumând 651.195 euro, reprezintă prejudiciul în dauna
Consiliului Local Baia Mare.
Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurator în vederea
recuperării prejudiciului şi confiscării obiectului mitei numai
împotriva lui Mihai Bogdan Soare, pe numele celorlalţi doi inculpaţi
nefiind identificate bunuri personale, precizează DNA.
Dosarul a fost trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că această instanţă este competentă să judece procesul unui deputat.


















Aboneaza-te la tag-urile:

Feed

