"Mi-am dat demisia de frică, crezând că de la PRM nu mai pot ieşi parlamentar", a precizat el, invocând sondajele de opinie făcute publice recent şi care plasează PRM sub pragul electoral de 5%.

Dragomir a menţionat că va merge la "un partid puternic", unde munca sa va fi apreciată, referindu-se la PD-L. "Mi-aleg un colegiu din ţară. Vreau să mă mut cu familia în Moldova şi bătrâneţile să le am acolo sau am altă propunere, unde cred că iau peste 70%, în judeţul Olt. Indiferent cu cine concurez în judeţ iau peste 70%", a declarat Dumitru Dragomir pentru NewsIn. Întrebat dacă preferă un anumit judeţ în Moldova, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal a afirmat: "aştept deocamdată o confirmare din partea unui lider PD-L".

Fostul deputat PRM a precizat că nu l-a informat asupra deciziei sale pe preşedintele PRM, Cornelui Vadim Tudor, despre care a spus că "n-a binevoit să vorbească cu mine de aproape un an". Dumitru Dragomir a menţionat că săptămâna viitoare va avea răspunsul final în privinţa colegiului unde va candida.
"Sondajele arată ce arată despre PRM şi eu am afinitate vizavi de şefii PD-L, dar şi de partid pentru că este puternic", şi-a motivat Dragomir demisia din PRM şi înscrierea în rândul democrat-liberalilor. El nu a vrut să precizeze cu cine şi-a negociat venirea în tabăra democrat-liberalilor.

Dumitru Dragomir, ales în 2004 deputat  PRM în circumscripţia Vâlcea, nu este singurul parlamentar peremist care a părăsit formaţiunea condusă de Corneliu Vadim Tudor.

Partidul lui Corneliu Vadim Tudor pierde din ce în ce mai mulţi oameni, chiar în prag de alegeri. De la începutul legislaturii, PRM a pierdut 32 de parlamentari din cei 73 care au intrat pe listă în 2004. Dintre ei, 25 sunt deputaţi şi ;apte sunt senatori. Aceştia au ales să se îndrepte către un alt partid, în majoritate către PD-L sau PC, sau să rămână independenţi.

Daniela Buruiană a fost şi este cel mai mediatizat parlamentar PRM, care a declarat război propriului partid. Buruiană a fost exclusă imediat după locale, din cauza unor critici aduse conducerii centrale. Acum, Daniela Buruiană nu ascunde că poartă discuţii cu PSD pentru a candida la parlamentare din partea social-democraţilor într-un colegiu din Ardeal. 

Un alt personaj marcant al partidului despre care se spune că ar negocia cu partidul lui Geoană este vicepreşedintele Lucian Bolcaş. Vicepreşedintele PRM a negat vehement acest zvon.

Ultimul dintre deputaţii care au ales să plece din PRM a fost Gelil Eserghep, un apropiat al preşedintelui Corneliu Vadim Tudor, care a demisionat pe 30 iulie din partid în timpul şedinţei Comitetului Director al formaţiunii.

În decembrie 2007 şi deputatul Olguţa Vasilescu, fost preşedinte al Comisiei pentru educaţie a părăsit PRM alegând să se înscrie în PSD.