Deputaţii jurişti au redus atribuţiile CNSAS, eliminând notele de constatare
Prin amendamentele lui Sergiu Andon, competenţele CNSAS devin şi mai reduse, Consiliul fiind limitat la o activitate strict administrativă. Propunerile conservatorului au avut susţinerea PSD.
Deputaţii-jurişti au eliminat prevederea din ordonanţă prin care Direcţia de Investigaţii întocmeşte o notă de constatare cu privire la calitatea de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, notă care se avizează de către Colegiu. În schimb, potrivit formei adoptate marţi de Comisia juridică, Direcţia de Investigaţii întocmeşte un dosar de constatare cuprinzând xerocopii după documente. Dosarul, însoţit de referatul direcţiei de specialitate, este remis Colegiului. Singura atribuţie a Colegiului este acela de a verifica dacă dosarul este întocmit conform dispoziţiilor legale şi de a dispune înaintarea lui instanţei judecătoreşti competente.
Astfel, Colegiul nu mai poate, ca în textul propus de Guvern, să aprobe nota de constatare şi să dispună Direcţiei juridice introducerea unei acţiuni în constatare a calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia. El îşi păstrează, însă, posibilitatea de a da adeverinţe de necolaborare.
Deputatul Sergiu Andon a argumentat că aceste modificări sunt necesare pentru a face textul ordonanţei constituţional. El a susţinut că forma Guvernului nu respecta decizia CCR, care a hotărât ca totul să fie lăsat la latitudinea justiţiei.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





Povestea INCREDIBILĂ a oamenilor rupţi de...
2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012








Feedback

