Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Deputaţii îşi modifică programul de lucru, din cauza vremii

Camera Deputaţilor va lucra, săptămâna viitoare, doar în comisii, pentru că deputaţii aflaţi în teritoriu nu pot veni la Bucureşti din cauza condiţiilor meteo. Potrivit programului distribuit vineri de Camera Deputaţilor, săptămâna viitoare urmau să aibă loc şi şedinţe de plen.

Deputaţii nu vor lucra săptămâna viitoare decât în teritoriu
Deputaţii nu vor lucra săptămâna viitoare decât în teritoriu

Potrivit programului postat duminică pe site-ul Camerei, insituţia nu va avea activitate decât în comisii. Conform unor surse politice, acest lucru este cauzat de faptul că deputaţii aflaţi în teritoriu nu pot veni la Bucureşti din cauza condiţiilor meteo. Luni, la ora 15:00, va avea loc şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.


Senatul are programată, luni, o şedinţă în plen, în rest activitatea urmând să se desfăşoare, de asemenea, doar în comisii.
Meteorologii au atenţionat că duminică, după ora 18.00, va intra în vigoare o avertizare cod portocaliu pentru sudul şi sud-estul ţării, celelalte zone rămânând sub incidenţa codului galben.

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat atenţionarea emisă în 2 februarie, arătând că aceasta îşi menţine valabilitatea până duminică, la ora 18.00, cu menţiunile că în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei vor mai fi precipitaţii sub formă de ploaie şi lapoviţă şi pe arii extinse se va produce polei, vântul va fi moderat, iar în celelalte regiuni va ninge.

În prezent, circulaţia este închisă pe autostrada A2 între Bucureşti şi Lehliu, precum şi pe 18 drumuri naţionale, iar pe unele tronsoane de drum este restricţionat traficul greu, potrivit ultimei situaţii anunţate de CNADNR.

CNADNR a avertizat că începând de duminică, ora 16.00, există posibilitatea închiderii drumurilor naţionale din 16 judeţe, respectiv Mehedinţi, Olt, Dolj, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Argeş, Dâmboviţa, Ilfov şi Prahova.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro