46 de autoturisme 4X4 pentru Camera Deputaţilor. Cu asta se vor înnoi unii dintre deputaţi, potrivit deciziei conducerii acestui for. Parlamentarii nu au stabilit încă ce marcă vor fi maşinile, un lucru e însă clar: vor fi autoturisme de teren. Maşinile vor înlocui vechile autoturisme de lux are i-au transportat mai bine de 8 ani pe membrii Biroului Permanent, liderii grupurilor parlamentare şi preşedinţii de comisii.
"Decât să dăm banii pe o maşină ieftină şi care să se distrugă, mai bine dăm mai mult să ne ţină 8-9 ani, cum ne-au ţinut Mercedesurile" - a explicat secretarul general al Camerei Deputaţilor, Titu Ghorghiof, alegerea maşinilor care vor fi achiziţionate.
Pe lângă cele 46 de maşini de teren vor fi achiziţionate în plus 3 microbuze pentru pasageri, din care unul va fi destinat activităţilor de protocol. În aceste condiţii, singurii care rămân cu aceleaşi maşini sunt deputaţii de rând.
Camera Deputaţilor va cheltui în 2008 peste 9 milioane de lei noi pentru dotări. În această sumă sunt incluse atât autoturismele de teren, dar şi zece maşini de spălat, un aspirator pentru covoare, 12 aparate de climatizare şi mai multe echipamente informatice.
Deputaţii îşi cumpără 46 de maşini de teren
Joi, 06 Martie 2008 08:16
| Vot: |
95
|
| Video (1) | |
Sursa: Realitatea TV
Pe aceeasi tema
- Premierul le-a solicitat instituţiilor publice să ia maşini cu motoare mici
Sambata, 22 Martie 2008 07:56 - Unele comisii de la Camera Deputaţilor nu au avut nici o şedinţă în 5 luni de zile
Sambata, 05 Iulie 2008 10:07
Comentariile cititorilor
29. eututoti
Vineri, 07 Martie 2008 18:13
| Raspunde la comentariu
28. M M
Vineri, 07 Martie 2008 07:14
27. M M
Vineri, 07 Martie 2008 04:35


26. Dorin
Joi, 06 Martie 2008 23:31
25. florin tantas
Joi, 06 Martie 2008 21:04
24. Anonim
Joi, 06 Martie 2008 20:57
23. Gabi
Joi, 06 Martie 2008 20:47
22. Petrescu Cezar
Joi, 06 Martie 2008 20:36
21. veritas
Joi, 06 Martie 2008 18:46
20. mike
Joi, 06 Martie 2008 17:16
19. Niculae pensionar
Joi, 06 Martie 2008 15:35
18. ADINA
Joi, 06 Martie 2008 14:50
17. george ploiesti
Joi, 06 Martie 2008 13:45
16. Anonim
Joi, 06 Martie 2008 13:05
15. Adrian Malaescu
Joi, 06 Martie 2008 13:03
14. gojgaru
Joi, 06 Martie 2008 12:50
13. Anonim
Joi, 06 Martie 2008 12:48
12. ion
Joi, 06 Martie 2008 12:09
11. ro
Joi, 06 Martie 2008 12:07
9. Anonim
Joi, 06 Martie 2008 11:21
8. spatarus victor
Joi, 06 Martie 2008 11:12
7. cata
Joi, 06 Martie 2008 10:57
6. Arthur
Joi, 06 Martie 2008 10:55
5. Oprescu Leonidas
Joi, 06 Martie 2008 09:42
4. ioana
Joi, 06 Martie 2008 09:35
3. Tudor Mircea -Bv.
Joi, 06 Martie 2008 09:33
2. Radu- Focsani.
Joi, 06 Martie 2008 09:21
1. Anonim
Joi, 06 Martie 2008 09:14
Alte ştiri din aceeaşi secţiune
Ministrul Comunicaţiilor, Karoly Borbely, printre candidaţii UDMR Hunedoara la parlamentare
Astazi, ora 18:07UDMR Hunedoara şi-a stabilit candidaţii, obiectivele, programul electoral şi strategia de abordare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, printre candidaţii organizaţiei aflându-se şi ministru Comunicaţiilor,...
Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat
Astazi, ora 15:46În ultima zi a vizitei sale în Peninsulă, Traian Băsescu s-a întâlnit astăzi cu românii ortodocşi din Italia. După întâlnirile de vineri cu românii catolici şi, de ieri, cu Papa Benedict al XVI-lea, şeful statului a...
Norica Nicolai susţine că PD-L intenţionează să absoarbă PRM
Astazi, ora 04:00Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat că "există o înţelegere clară" între PRM şi PD-L de susţinere a unor proiecte PD-L în Senat, iar partidul condus de Emil Boc intenţionează "să absoarbă" PRM.
Geoană: Dacă Guvernul nu adoptă soluţiile propuse de moţiunile simple, PSD va depune una de cenzură
Astazi, ora 04:00Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat sâmbătă la Braşov că, în situaţia în care Guvernul nu pune în practică soluţiile propuse de cele patru moţiuni simple ale partidului, atunci formaţiunea va depune o moţiune de...
Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic"
Astazi, ora 04:00Deputatul Daniela Buruiană Aprodu, fost membru PRM, a declarat la Realitatea TV că formaţiunea din care a făcut parte este "în disoluţie", iar liderul C. V. Tudor "se află într-un stadiu avansat de cadavru politic".
Cele mai CITITE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (2345)
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (2092)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (1378)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (1240)
- Băsescu l-a invitat pe Benedict al XVI-lea în România (1052)
Cele mai VOTATE din Politică
- Traian Băsescu a fost primit de Suveranul Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. VEZI IMAGINI (3.64/5)
- Liderii PSD vor depune la DNA o sesizare împotriva ministrului Educaţiei (2.84/5)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (2/5)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (1.76/5)
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (1.6/5)
Cele mai COMENTATE din Politică
- Elena Băsescu va lucra ca stagiar în Parlamentul European. Cum comentaţi? (119)
- Traian Băsescu: Eu mă ocup de lucrurile mari în România, nu de mărunţişuri (48)
- Băsescu către românii din Italia: Vă aştept acasă în cel de-al doilea mandat (42)
- Daniela Buruiană: C.V. Tudor este "într-un stadiu avansat de cadavru politic" (36)
- Băsescu l-a invitat pe Benedict al XVI-lea în România (36)
Cele mai importante stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
- Insula Ada Kaleh, paradisul locuit încă din Antichitate, scufundată pentru construirea Porţilor de Fier. VEZI GALERIE FOTO
- Traian Băsescu: Vizita la Vatican a consolidat relaţiile României cu Sfântul Scaun
- Bărbatul care a tras cu arma asupra a doi tineri nu a fost arestat, pentru că nu este clar ce s-a întâmplat
- "Tatăl" iPod-ului nu a câştigat încă niciun ban de pe urma invenţiei sale
- Mai multe familii de romi şi-au instalat corturile în curtea Spitalului Judeţean Arad ... ca să fie mai aproape de rudele internate
- Liderul nord-coreean Kim Jong-il a murit în 2003 de diabet şi este înlocuit de sosii, afirmă un expert japonez
Cele mai recente stiri
Realitatea.net
Realitatea.net
Keira Knightley o detronează pe Angelina Jolie la capitolul buze
Astazi, ora 22:05Actriţa Keira Knightley a fost votată drept celebritatea cu cele mai sexy buze, într-un sondaj al companiei de cosmetice Blistex. Locul doi i-a revenit cântăreţei Kylie Minogue, în timp ce focoasa Angelina Jolie, celebră pentru...
- Fiorentina - Gamberini va rata partida cu Steaua din cauza unei accidentări la umăr
- Bucureştenii folosesc aparate cu ultrasunete pentru îndepărtarea câinilor maidanezi
- Despărţirea de Justin, cauza eşecurilor lui Britney Spears, spune mama vedetei
- Americanii trebuie să-şi ecologizeze maşinile de tuns iarba
- Beyonce îşi etalează inelul de logodnă în valoare de 5 milioane de dolari
- Plicuri suspecte au fost trimise reprezentanţelor americane din Pakistan
Trimite-ne mesaje
![]() |
ŞMECHER DE ROMÂNIA |
![]() |
Cum vezi tu Realitatea? |
![]() |
Cum e viaţa ta? Ai fost martorul unui eveniment ieşit din comun? |
![]() |
MAGNATUL - Înscrie-te aici |

Soare
| mai multe
| Romania | 08.09 | 09.09 |
| Timişoara | 30 °C | 28 °C |
| Arad | 29 °C | 24 °C |
| Bacău | 32 °C | 24 °C |
| Braşov | 31 °C | 25 °C |
| Cluj Napoca | 32 °C | 25 °C |
| Constanţa | 28 °C | 25 °C |
| Europa | 08.09 | |
| Atena | 36 °C | |
| Berlin | 21 °C | |
| Helsinki | 15 °C | |
| Londra | 17 °C | |
| Madrid | 28 °C | |
| Moscova | 26 °C | |
| Oslo | 14 °C | |
| Paris | 22 °C | |
| Roma | 29 °C | |
Curs valutar
| 1 EUR | 3.6059 RON |
| 1 USD | 2.5318 RON |
| 1 GBP | 4.4666 RON |
| 1 CHF | 2.2715 RON |
| 100 HUF | 1.4934 RON |
| 100 JPY | 2.3812 RON |
| 1 BGN | 1.8436 RON |
Mobinews.ro
- Pachet I: 3 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
- Pachet II: 5 Ştiri/zi+ 2 emisiuni+ 2 breaking news
Arhiva articole
Home |
Actualitate |
Politică |
Economie |
Sport |
IT & Ştiinţă |
Externe |
Divertisment |
Revista presei |
Vremea |
Multimedia








