Foto: sitesplus.co.uk

"La momentul acesta, cele 450 de milioane de persoane se confruntă cu o problemă de sănătate mintală, comportamentală sau psihologică reprezintă 12% din populaţia lumii. Dintre aceştia, 50 de milioane suferă de boli mintale grave. Foarte mulţi bolnavi de acest fel suferă singuri şi în tăcere, fără a primi tratament specializat, din cauza barierelor impuse de societate - stigmatizarea şi prejudecăţile fiind cele mai importante obstacole pentru oferirea de servicii medicale de calitate", se arată în raport.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), 76% dintre ţările lumii au o legislaţie specifică în domeniul sănătăţii mintale, dar o treime dintre acestea nu au un buget special alocat pentru acest tip de afecţiuni.
O problemă identificată de OMS este aceea a deficienţei de personal medical specializat în tratarea pacienţilor cu afecţiuni mintale, în ţările sărace media fiind de 0,05 psihiatri la 100.000 de locuitori. Problema este accentuată în foarte multe ţări de migraţia personalului medical specializat.

OMS recomandă ca sănătatea mintală să devină o prioritate globală, pentru ca afecţiunile de acest tip să nu mai fie neînţelese şi tratate superficial.

Potrivit organizaţiei nonprofit Mental Health Europe (MHE), peste 27% dintre adulţii europeni suferă de cel puţin o formă de boală mintală pe parcursul unui an. MHE estimează că, până în anul 2020, depresia va fi cea mai răspândită boală din Europa.

În România, Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Alexandru Obregia" a înregistrat, în anul 2007, peste 21.000 de internări, cele mai multe cazuri fiind de depresie (peste 35%) şi schizofrenie (peste 15%).

În Bucureşti, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii Mintale, Liga Română pentru Sănătate Mintală împarte materiale infomative pe tema sănătăţii mintale, în Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii.

Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale este sărbătorită începând cu anul 1992.