Depresia poate duce la Parkinson, conform unor cercetători americani
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Cincinnati au constatat după o serie de studii, că există anumite legături între depresiile pe care le avem în timpul vieţii şi posibilitatea de a ne îmbolnăvi de Parkinson.
"Un pacient care este diagnosticat cu Parkinson, este predispus la depresie şi este normal să fie aşa, dar dacă există şi o cauzalitate inversă?", este întrebarea pe care şi-a pus-o Kim Seroogy de la Institutul de Cercetări din cadrul universităţii.
Kim Seroogy a studiat celulele nervoase care se deteriorează în boala Parkinson şi a stabilit că persoanele care manifestă depresii au forme incipiente de deteriorare a neuronilor care pot induce mai târziu spre dezabilităţi motrice.
Mai mult, cercetătorii au stabilit conexiuni între nivelul de dopamină şi posibilitatea deteriorării neuronilor.
"În cazul depresiilor, nivelul de dopamină scade, iar riscul ca sănătatea mentală să fie afectată creşte", a încheiat cercetătoare.
Încă nu sunt clare conexiunile, dar cercetătorii cred că într-un viitor apropiat vor avea un răspuns sigur.
Daca ti-a placut articolul, urmareste REALITATEA.NET pe FACEBOOK!

Lovitură pentru furnizorii de gaz: Statul poate fixa preţurile şi după liberalizare
1 EUR= 4.3473 RON 





2300betaOP7 babuta care se umbla pe...
Legătura dintre Regele Mihai şi Pinţul Paul
Buzoieni izolaţi de două săptămâni
Ministrul Berca despre inundaţii
Clujul in Realitate 13.02.2012
O bătrâna a murit după ce a căzut...








Feedback

