Casa Naţională de Sănătate nu decontează şedinţele la psiholog

Depresia este privită de români drept o fandoseală sau o ţăcăneală ruşinoasă, aşa că mulţi nu cer ajutorul specialiştilor.

Cei care, totuşi, trec peste prejudecăţi şi apelează la specialişti, se lovesc de alt impediment: tratarea ei prin terapie e, pentru mulţi, un lux. Potrivit Evenimentului Zilei, o şedinţă de psihoterapie, una dintre metodele de tratare a depresiei, costă între 50 şi 150 de lei, în funcţie de oraş şi de notorietatea specialistului. Statul român nu decontează nici măcar o şedinţă la psiholog.

În 2006, la presiunile Uniunii Europene care cerea României programe de prevenţie pentru bolile mintale, s-a înfiinţat Centrul Naţional de Sănătate Mintală.

"Programele de prevenţie şi îngrijire în comunitate pe care trebuia să le facă acest centru sunt absolut minunate, dar nu există", spune psihoterapeutul Mugur Ciumăgeanu, fost coordonator al Centrului de Sănătate Mentală.

Psihoterapeutul identifică două bariere majore în calea tratării eficiente a afecţiunilor de natură psihică. "Pe de o parte, e teama pacientului că va fi etichetat drept nebun dacă merge la psiholog sau la psihiatru. Pe de altă parte, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează astfel de servicii, având ca scuză faptul că în Codul Ocupaţiilor psihoterapia nu este recunoscută ca meserie. CNAS e terorizată de faptul că ar trebui să mai dea nişte bani, aşa că opune o rezistenţă puternică şi se scuză spunând că psihoterapia nu este, legal, un act medical", replică Ciumăgeanu.

O treime din pacienţii cu depresii ai Spitalului Clinic de Psihiatrie "Alexandru Obregia", din Capitală, ar fi putut scăpa de internare dacă ar fi avut parte la timp de tratament şi terapie. Estimarea îi aparţine medicului Radu Mihailescu, şef de secţie la "Obregia". El a lucrat în domeniu şi înainte, şi după Revoluţie şi spune că, totuşi, lucrurile au evoluat în bine, depresia fiind mai repede diagnosticată şi tratată. La nivel de mentalitate, însă, schimbările sunt anevoioase, admite medicul.

"Pacienţii depresivi nu conştientizează pericolul în care se află. Mulţi dintre cei apropiaţi cedează în faţa rugăminţilor sau a argumentelor celor bolnavi care, după ce rămân singuri, fac gesturi regretabile", atenţionează Cristian Curcă, medic legist în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală din Bucureşti.

Conform acestuia, bărbaţii aleg să-şi pună frânghia de gât, în timp ce femeile iau substanţe toxice sau o supradoză de pastile. "Bărbaţii aleg metode violente. Dacă au în casă un pistol, îl folosesc. Dacă nu, se spânzură sau se aruncă de la înălţime", precizează Cristian Curcă.

Conform specialiştilor, în categoria persoanelor cu risc ridicat de a comite suicid se află persoanele cu tentative anterioare, alcoolicii, cei ce provin din familii în care un membru s-a sinucis, persoanele divorţate ori văduve, vârstincii şi cei rămaşi fără un loc de muncă.

"Pacienţii depresivi nu conştientizează pericolul. Apropiaţii cedează în faţa rugăminţilor bolnavilor care, când rămân singuri, fac gesturi regretabile." a mai spus Cristian Curcă, medic legist INML

În funcţie de gravitatea bolii, tratarea depresiei se face prin terapie, prin medicamente sau prin combinaţia celor două. Psihoterapia constă în a ajuta pacientul să înţeleagă ceea ce i se întâmplă şi a-i canaliza gândurile şi preocupările în aşa fel încât să iasă din starea depresivă.

Când simptomele sunt mai grave, pacientul primeşte tratament cu antidepresive menite să-i restabilească echilibrul biochimic. Acestea ameliorează simtomele şi reduc starea de tensiune.

Medicii spun că o greşeală frecventă pe care o fac pacienţii este renunţarea la tratament la primele semne de revenire din depresie. În cazurile acestea, simptomele reapar rapid. Un tratament eficient poate dura de la câteva săptămâni la mai bine de o jumătate de an, iar în perioada aceasta este indicat ca pacientul să fie susţinut şi supravegheat de cei apropiaţi, pentru a nu renunţa la medicaţie.

Depresia este o tulburare a stării afective, ce se manifestă, pe perioade lungi de timp, prin tristeţe, pesimism şi pierderea interesului faţă de tot ceea ce odinioară era important.

Semnele bolii diferă de la persoană la persoană, însă poate fi recunoscută dacă pe o perioadă de cel puţin două săptămâni sunt prezente cinci dintre următoarele simptome: tristeţe, pierderea interesului pentru activităţile cotidiene, modificarea apetitului, oboseală, agitaţie, dificultăţi de concentrare, încordare, senzaţie de vinovăţie sau inutilitate, gânduri despre moarte.

Pentru a convinge o astfel de persoană că are nevoie de ajutor, familia trebuie să identifice toate tertipurile care ar putea funcţiona. "Trebuie să stea de vorbă cu el persoana în care are cea mai mare încredere, fie că este vorba de cineva din familie, de un prieten sau un preot dacă este vorba de o persoană credincioasă", recomandă Mihailescu.