Cheltuielile de chirie vor fi decontate atât pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau asimilate acestora, secretarii generali şi funcţionarii încadraţi la cabinetul demnitarului din minister, administraţia publică centrală şi alte instituţii publice, dar şi pentru directorii din Secretariatul General al Guvernului, relevă ordonanţa de urgenţă privind vânzarea imobilelor Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), obţinută de Mediafax.
Regia Patrimoniului Protocolului de Stat a primit, miercuri, acordul Guvernului să scoată la vânzare 733 de imobile, dintr-un total de 1.100 active, la un preţ de pornire care va fi stabilit de experţi autorizaţi. Vânzarea ar urma să fie făcută prin licitaţie deschisă cu strigare la care vor putea participa şi actualii demnitari.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M