Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, cei şase ofiţeri şi-ar fi înaintat demisiile la Biroul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş, iar două dintre ele ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti, informează NewsIn.
Mai precis, demisia şefului IJPF Timiş ar fi trebuit să ajungă la MAI, iar cea a adjunctului acestuia la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, lucru care nu s-a întâmplat până la ora transmiterii publicării acestei ştiri. De altfel, potrivit surselor, demisiile nu vor fi aprobate până când controlul dispus de conducerea IGPF nu va fi terminat, întrucât este verificată în principal activitatea managerială şi, în funcţie de concluzii, vor fi luate măsuri administrative.
Controlul se va încheia la sfârşitul acestei săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş, Mihaela Marcoff, a declarat corespondentului MEDIAFAX că şeful acestei instituţii, Cornel Iureş, a demisionat din funcţie, ea precizând că "este un act unilateral" şi că nu poate preciza motivele.
Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Fabian Bădilă, a declarat că în cursul zilei de miercuri la sediul Poliţiei de Frontieră Timiş are loc un control al "activităţii manageriale din anii 2009-2010", el precizând că va oferi alte informaţii la încheierea verificărilor.
Potrivit unor surse judiciare, alături de Cornel Iureş au demisionat alţi cinci ofiţeri de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş, între aceştia numărându-se adjunctul lui Iureş şi doi şefi de birou.
Cornel Iureş a devenit şeful Poliţiei de Frontieră Timiş în februarie 2010, el înlocuindu-l pe Dorel Andras, care a fost avansat.
În luna februarie, aproximativ 140 de vameşi şi poliţişti de frontieră au fost ridicaţi de anchetatori în urma unor descinderi care au avut loc la vămile Stamora Moraviţa (Timiş) şi Naidăş (Caraş Severin) şi la locuinţele lor. În urma audierilor la DNA, 75 de vameşi şi poliţişti de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin au fost reţinuţi, 15 dintre ei fiind arestaţi, pentru luare de mită şi înlesnire a traficului cu ţigări din Serbia.








Strategy & Technology PUBLYO
Marketing & Sales Q2M