Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Delfinii au un al şaselea simţ, care îi ajută să detecteze câmpurile magnetice

Un delfin din America de Sud este primul "mamifer adevărat" care îşi simte prada prin intermediul câmpurilor magnetice, spun cercetătorii.

Delfinul Guiana / FOTO: Wikimedia commons user Archilider
Delfinul Guiana / FOTO: Wikimedia commons user Archilider

Oamenii de ştiinţă au observat că structurile de pe capul animalului au putea fi  organe senzoriale, apoi ei au descoperit că acestea detectează câmpurile magnetice în apă.

Electrorecepţia este cunoscută la peşti şi la amfibieni, însă singurul mamifer cu acest simţ era, până acum, ornitorincul, potrivit BBC. Ornitorincul este un mamifer special: face ouă, însă îşi alăptează puii ieşiţi din ele.

Cercetătorii, care au publicat studiul în revista Societăţii Regale Proceedings B, spun că şi alte cetacee ar putea avea acelaşi simţ.

Delfinul Guiana (Sotalia guianensis) trăieşte lângă coasta de est a Americii de Sud, seamănă foarte mult cu delfinul cu bot gros, mai des întâlnit. Precum toate cetaceele cu dinţi, vânează şi localizează folosind sunetul.

Dar oamenii de ştiinţă au demonstrat acum că el poate simţi şi câmpurile magnetice. Nu sunt la fel de sensibili la ele precum rechinii sau pisicile de mare, însă pot detecta semnalele produse de peşti când îşi mişcă muşchii.

"Ecolocaţia nu merge pe distanţe foarte mici, aşa că foloseşte electrolocaţia", a declarat liderul proiectului, Wolf Hanke, de la Universitatea Rostock, Germania.

Studiul a fost realizat pe un delfin Guiana aflat în captivitate, la Zoo Muenster din Germania. Cercetătorii vor să meargă în America de Sud, pentru a încerca să studieze şi delfinii sălbatici.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro