Fii la curent cu cele mai importante ştiri ale zilei
REALITATEA.NET pe Facebook REALITATEA.NET pe Twitter REALITATEA.NET pe Pinterest REALITATEA.NET pe RSS REALITATEA.NET pe Newsletter REALITATEA.NET pe Youtube

Delegaţia României la Mondiale: 300 de turişti!

Majoritatea românilor care merg la turneul final sunt directori ai unor companii multinaţionale şi româneşti, care au primit biletele de la firme, ca bonusuri. Altfel, un pachet pentru faza grupelor se apropie de 3.500 de euro, iar pentru semifinale sare de 6.000 de euro. Un pachet cumpărat azi pentru finală poate ajunge la 12.000 de euro!

Prea puţini români vor vedea grozăviile Africii / Foto: across.ro
Prea puţini români vor vedea grozăviile Africii / Foto: across.ro

Aproximativ 300 de români vor pleca în Africa de Sud pentru a urmări Cupa Mondială de Fotbal, iar preţul minim al unei deplasări, incluzând zborul, cazarea şi un bilet la un meci, este de 2.500 euro de persoană, a declarat, pentru Mediafax, Corina Martin, preşedintele ANAT.

"Sunt mai puţini turişti decât ne-am fi aşteptat pentru că tarifele sunt mari şi, în plus, România nu participă la acest campionat. Doar transportul până în Africa de Sud este 1.200 de euro. Dacă s-ar fi calificat şi echipa naţională, probabil că am fi avut peste 2.000 de turişti", a spus Corina Martin.

Ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter Andries Swanepoel, a declarat pentru Mediafax că au fost emise două tipuri de vize, una dintre ele, Event Visa, specială pentru turiştii care au cumpărat din Europa bilet la unul sau mai multe meciuri de la Cupa Mondială, care se desfăşoară între 11 iunie şi 11 iulie.

"Am dat 50 de astfel de vize, dar mai sunt şi alte persoane care şi-au luat vize turistice şi care au cumpărat biletele direct din Africa de Sud, de la FIFA sau de la agenţiile de turism. Ne aşteptăm ca numărul de vize emise să crească în următoarele zile", a mai spus Swanepoel.

Gheorghe Fodoreanu, directorul agenţiei de turism Invitation România, a spus că prin firma pe care o conduce pleacă la Cupa Mondială 28 de români.

"Avem un charter care pleacă de la Paris pe 9 iunie, iar întoarcerea este pe 14 iunie. Pachetul costă 3.800 de euro şi include transportul cu avionul, cazarea la hotel de cinci stele, toate mesele, un bilet la meciul de fotbal Franţa-Uruguay din 11 iunie şi un bilet la meciul de rugby Franţa - Africa de Sud din 12 iunie", a adăugat Fodoreanu.

El a mai spus că majoritatea turiştilor români sunt directori ai unor companii multinaţionale şi româneşti, care au primit biletele de la firme, ca bonusuri.

"Un pachet turistic pentru finală costă acum circa 12.000 de euro. O cameră la un hotel de 4-5 stele în Africa de Sud costă astăzi între 500 şi 800 de euro şi, în unele cazuri, chiar şi peste 1.000 de euro", a afirmat Fodoreanu.

Agenţia Perfect Tour va trimite 12 români la Cupa Mondială.

Sorin Văduvoiu, directorul agenţiei, spune că pachetele vândute includ transportul cu avionul, şapte nopţi de cazare şi bilete la meciurile din grupe sau chiar în semifinale şi finală.

"Pachetul costă 3.421 de euro, în cazul meciurilor din grupe, şi 6.625 de euro la semifinală sau finală. Am găsit mai ieftin pentru că am cumpărat biletele la meciuri din timp, adică în urmă cu opt luni", a mai spus Văduvoiu.

Corina Martin, preşedintele ANAT, a precizat că şi agenţiile Z Tour şi Bers Travel au vândut 36, respectiv 24 de bilete la Cupa Mondială.

print
Upload fişiere:



Trimite
CELE MAI NOI ŞTIRI
CELE MAI CITITE ŞTIRI 3h 24h 7z 30z
REALITATEA LOCALA »
SC Realitatea Media SA se afla in procedura insolventei reglementata de Legea nr. 85/2006, in conformitate cu incheierea de sedinta din data de 07.09.2011, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII-a Comerciala in dosarul nr. 58935/3/2011.

CNA- Consiliul National al audiovizualului: Bd. Libertatii nr.14, sector 5, cod 050706, Bucuresti www.cna.ro